Imagini vechi cu regalii de azi, precum Charles sau Albert, ca să ne-amintim că, odată, au fost hot

9 noiembrie 2023   Royals

Câteodată, văzând o imagine de arhivă cu aceste staruri ale monarhiilor europene, ne vine greu a crede că sunt una și aceeași persoană. Că Prințul Albert a avut așa o podoabă capilară sau că Charles era fit ca un atlet. Da, tinerețea acestor prinți și prințese este bună de pus în ramă!

Regele Charles

Așa arăta Regele Charles în vremea când sucea mințile aristocratelor de pretutindeni, care visau la titlul de Prințesă de Wales, în timp ce el avea fantezii doar cu Camilla. În această poză de la începutul anilor ’70, Charles avea circa 20 de ani. Viitoarea lui a doua soție, Camilla Shand, avea 23 de ani când l-a întâlnit pe moștenitorul britanic, cu un an mai mic decât ea, la un meci de polo, în 1970. Să fie chiar asta poza de la eveniment?

Prințesa Caroline de Monaco

Parcă vedem ceva din Grace Kelly în ea, dar și mult din fiica sa celebră, Charlotte Casiraghi. Fotografiată aici în anul 1989, la Balul Rozelor din Monaco, Caroline arată ca o adevărată prințesă Disney. În tinerețe, sora lui Albert era considerată cea mai atrăgătoare tânără regală din Europa și se vorbea chiar despre o logodnă a ei cu Charles.

Prințesa Anne

Această tânără șic și atrăgătoare din imaginea de mai sus este acea mătușă a Prinților William și Harry, astăzi cu o imagine mult mai demodată. Fotografia este din 1969, pe când Anne avea doar 19 ani. Era în perioada în care sora lui Charles începea o relație cu cel care-avea să devină primul soț al Camillei, Andrew Parker Bowles. Da, ați citit bine...

Prințul Albert de Monaco

Ca să-nțelegeți de ce i se spunea prințul playboy, vă supunem atenției această imagine din tinerețea suveranului, alături de mama lui, Grace Kelly. Albert avea aici doar 20 de ani și este surprins la Paris, în anul 1978. Era o perioadă în care prințul era liber de orice angajament personal și-și permitea să se distreze în voie. Peste ani, și-a făcut un obicei din asta și-au apărut și problemele... celebrii lui copii din flori.

Regele Felipe al Spaniei

Cu cât vedem mai multe poze cu Felipe, cu atât ne dăm seama cât de norocoasă este Regina Letizia. Regele este fotografiat aici în 1995, la vârsta de 27 de ani, pe când se iubea c-un model norvegian de lenjerie intimă, pe numele ei Eva Sannum. O relație care-a rămas în trecut și-n uitare.

Prințul Haakon al Norvegiei

Viitorul rege e chipeș și acum, la cei 50 de ani ai săi. În tinerețe, însă, avea alură de model. Fotografia este din 1996, pe când prințul moștenitor al Norvegiei avea 23 de ani și era unul dintre cei mai doriți burlaci de la casele regale europene. Cu toate acestea, chipeșul prinț și-a ales ca soție o conațională de rând, o chelneriță cunoscută într-un club rave din Oslo, care-avusese și ceva probleme cu drogurile.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe