În Ajun de Moş Nicolae, Familia Regală română a petrecut cu Prinţul Charles

6 decembrie 2019   Royals

Ieri după-amiază, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au fost oaspeţii verişorului lor de sânge albastru.

Se ştie că între Custodele Coroanei române şi moştenitorul tronului britanic există o legătură strânsă, nu doar de rudenie, ci şi de frumoasă prietenie. Adesea, Prinţul Charles ajunge în România şi este primit cu căldură la Palatul Elisabeta. Tot astfel, acesta devine gazdă pentru cuplul regal român, atunci când acesta se află în Marea Britanie.

Zilele acestea, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu se află în Anglia, iar ieri au petrecut Ajunul Sfântului Nicolae în compania Alteţei Sale Regale Principele de Wales, pe care l-au vizitat în cursul după-amiezii, la Clarence House, reşedinţa moştenitorului Coroanei britanice. Cum era de aşteptat, aceasta n-a fost o vizită oficială, ci o întâlnire cu caracter privat.

Fotografia de mai sus a fost realizată cu ocazia precedentei vizite la Clarence House, în decembrie 2018.

Mai multe