În ce relații mai sunt Harry și William cu mătușile lor, surorile Prințesei Diana?

2 iulie 2023   Royals

Sarah Spencer a fost cea care i-a făcut cunoștință lui Lady Diana cu Regele Charles, cu care avea să se căsătorească mai târziu.

Ca orice soră mai mare, și Sarah Spencer a avut un rol în evoluția surorii sale mai mici, Lady Diana. Portretizată de multe ori ca fiind nesuferită, cu o atitudine de superioritate și cerându-i Dianei să facă diverse treburi casnice pentru o plată aproape inexistentă, Sarah Spencer a fost una dintre figurile pregnante din familia regretatei prințese.

Chiar dacă viața ei s-a schimbat radical atunci când a intrat în Familia Regală, Prințesa Diana se gândea adesea la sora ei mai mare, biograful regal Sarah Bradford notând că ea "o adora ca pe un eroină". Potrivit revistei ”People”, Lady Diana ar fi văzut-o, de asemenea, pe Sarah Spencer ca pe una dintre singurele sale confidente, descriind-o ca fiind "singura persoană în care știu că pot avea încredere".

Iar atunci când Diana a murit, Sarah, actualmente Lady Sarah McCorquodale, a fost una dintre puținele persoane care au ajutat la susținerea moștenirii surorii sale. Ea s-a ocupat de The Diana, Princess of Wales Memorial Fund și s-a ocupat de distribuirea a milioane de euro către diverse cauze caritabile. Împreună cu cealaltă soră a lor, Jane Spencer (actualmente Lady Jane Fellowes), ea a ținut, de asemenea, să mențină relații cu copiii Dianei, Prinții William și Harry. Deși au făcut eforturi să se ferească de lumina reflectoarelor, au fost adesea văzute fiind prezente la evenimentele importante din viața nepoților lor, inclusiv la nunțile acestora cu soții lor, Kate Middleton și Meghan Markle.

"Harry a păstrat întotdeauna o strânsă legătură cu familia Spencer și toți au primit invitații", a declarat un prieten de familie pentru ”Vanity Fair”. "Harry se înțelege bine cu mătușile și unchiul său și ei au cunoscut-o pe Meghan. Verii lui au primit toți câte o invitație la ceremonie, la recepție și la petrecerea de seară."

Pe de altă parte, Prințul William și Prințesa Kate au participat la nunta fiicei lui Sarah Spencer, Emily, în timp ce Prințul Harry a zburat până în Africa de Sud pentru a lua parte la nunta fiului ei.

Și, în timp ce relația dintre Prințul Harry și Meghan Markle și Familia Regală s-a răcit, familia Spencer rămâne fermă în sprijinul acordat. Ei s-au asigurat că sunt prezenți și în viața nepoților Dianei, iar, în 2023, cele două surori Spencer chiar au călătorit la Montecito pentru a participa la botezul lui Lilibet.

În ciuda zvonurilor potrivit cărora între Prințesa Diana și sora ei, Sarah Spencer, ar fi existat mari animozități, nu se poate nega faptul că Diana nu s-ar fi căsătorit cu Regele Charles dacă nu ar fi fost vorba de sora ei mai mare. În mod surprinzător, Sarah a fost cea care s-a întâlnit prima dată cu Prințul Charles atunci, dar a fost mai degrabă o aventură decât o relație. "Eu le-am făcut cunoștință. Eu sunt Cupidon", a declarat ea pentru ”The Guardian”. Biografa Sarah Bradford a notat, de asemenea, în cartea sa, că Sarah Spencer a declarat pentru ”Woman's Own” că "nu era îndrăgostită de Prințul Charles" și că aveau o dinamică "frățească-surorială". "Pot să vă asigur că, dacă ar fi existat vreo logodnă între mine și Prințul Charles, atunci s-ar fi întâmplat ceva între noi. Dar nu m-aș fi căsătorit cu cineva pe care nu-l iubesc, fie că este vorba de un om de serviciu sau de Regele Angliei. Dacă m-ar fi cerut, l-aș fi refuzat".

În cele din urmă, Diana a fost cea care s-a căsătorit cu Charles, dar se pare că regretata regină a păstrat o relație strânsă cu Sarah Spencer până la moartea lui Lady Diana, în 1997. Ca parte a acțiunilor de îndreptare a memoriei ei, Spencer a continuat activitatea caritabilă a Dianei și a condus The Diana, Princess of Wales Memorial Fund până la dizolvarea acestuia în 2012. Potrivit ”The Telegraph”, scopul organizației a fost acela de a funcționa ca "un campion hotărât și influent al persoanelor defavorizate aflate la marginea societății" și, de-a lungul celor 15 ani de activitate, a donat milioane de euro unor cauze apropiate de inima Dianei.

FOTO: Profimedia

Mai multe