În plină criză regală, Camilla va organiza un eveniment pentru vărul grec al lui Charles

22 februarie 2024   Royals

Anunțul neașteptat al bolii suveranului britanic a dus la amânarea unor evenimente programate din timp. Acum, Regina Camilla înceacă să ajungă „la zi” cu toate obligațiile regale.

În timp ce Regele Charles al III-lea urmează un tratament împotriva cancerului descoperit de curând, Regina Camilla și-a asumat preluarea celor mai importante evenimente în numele soțului său. Astfel, ea a va fi cea care va reprezenta Familia Regală britanică în cadrul unei ceremonii de comemorare a Regelui Constantin al Greciei, vărul grec al lui Charles, care a murit pe 10 ianuarie 2023 și al cărui omagiu programat să aibă loc la împlinirea unui an de la deces a fost amânat din motive evidente.

Evenimentul in memoriam a fost reprogramat pentru marțea viitoare, pe 27 februarie, într-un loc foarte important pentru monarhia britanică, Capela Sfântul Gheorghe de la Castelul Windsor, unde a avut loc ultima despărțire de Elisabeta a II-a și unde multe dintre rudele suveranei s-au căsătorit. După cum a confirmat Palatul Buckingham, văduva lui Constantin, Regina Anne-Marie, fiul său, Pavlos al Greciei, actualul șef al Casei, și alți membri ai familiei vor fi prezenți la acest omagiu care va marca prima aniversare a morții sale.

Regele Constantin al Greciei, ultimul suveran al elenilor și fratele al Reginei Sofia, a fost foarte iubit și respectat în rândul Familiei Regale. Pe lângă legăturile sale de sânge cu familiile regale spaniole și daneze, regretatul monarh îi era deosebit de drag Reginei Elisabeta a II-a și soților Windsor, Marea Britanie fiind și țara care, în timpul exilului, a devenit un refugiu pentru Familia Regală elenă.

Și, chiar și în urma decesului lui Philip al VI-lea și al lui Frederic al Danemarcei, relațiile dintre Familia Regală britanică și cea greacă rămân mai puternice ca niciodată, în ciuda deceselor suveranilor emblematici. Regina Anne-Marie, Pavlos al Greciei și soția lui, Marie-Chantal, au fost invitați la Încoronarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla, demonstrând că doresc să perpetueze aceste legături de afecțiune și în noua eră dinastică.

FOTO: Getty Images, Profimedia

Mai multe