"În sfârșit, sunt liber!" Modul insensibil în care a reacționat Prințul William după ce s-a despărțit de Kate la telefon

Prințul William și Kate Middleton se pregătesc să-și sărbătorească cea de-a 15-a aniversare la sfârșitul acestei luni, însă în lunga lor relație au fost și momente de cumpănă și chiar de separare.

Într-adevăr, înainte ca cei doi să-și spună „Da” în 2011, au trecut nu printr-una, ci prin două despărțiri: în 2005 și, din nou, în 2007.

Ultima despărțire a fost de departe cea mai serioasă, căci a durat câteva luni bune. William și Kate aveau 24 de ani la acea vreme și, ca să înrăutățească lucrurile, viitorul rege s-ar fi despărțit de iubita sa la telefon. Pentru a trece peste momentul dureros, amândoi au reacționat așa cum fac de obicei tinerii: au ieșit în club pentru a se distra și a uita. Numai că durerea se simțea, evident, în proporții diferite.

Potrivit The Mirror, în timpul uneia dintre aceste ieșiri într-un club din Londra, William s-a urcat la un moment dat pe o masă și a strigat „Sunt liber!”. Pe de altă parte, în acea perioadă, Kate a ieșit mult în oraș cu sora ei, Pippa, cele două fiind „invitate la aproape fiecare petrecere de top și în cele mai exclusiviste cluburi de noapte”.

„A fost vorba doar de puțin spațiu"

Întâmplarea face ca într-una dintre acele nopți Kate să o întâlnească pe femeia care avea să pună umărul la împăcarea lor. Potrivit publicației The Sun, viitoarea regină s-a întâlnit cu Tara Palmer-Tomkinson (care, întâmplător, era fina Regelui Charles) și a început să vorbească cu ea într-un colț al camerei.

„Îl vrei înapoi?”, ar fi întrebat-o Palmer-Tomkinson (care a murit tragic în 2017, la 10 ani după acest schimb de replici) pe Kate. Viitoarea regină a explicat că, în ciuda despărțirii lor, ea încă îl iubea pe William.

„Ține capul sus!”, a sfătuit-o fina lui Charles. „Nu spune nimic, nu face nimic și vei fi bine, iar el se va întoarce.”

Sfatul a funcționat, iar William și Kate s-au împăcat câteva luni mai târziu și nu au vorbit public despre scurta lor despărțire până la interviul lor de logodnă, din 16 noiembrie 2010.

„Amândoi eram foarte tineri”, e explicat William motivul despărțirii în timpul interviului. „Eram la universitate și amândoi ne descopeream cumva pe noi înșine ca atare, fiind personaje diferite și chestii de genul acesta — încercam în mare măsură să ne găsim propriul drum și creșteam.”

„A fost vorba doar de puțin spațiu și alte lucruri de genul ăsta, și a ieșit bine”, a adăugat Kate. „Cred că la momentul respectiv nu eram foarte încântată de asta, dar, de fapt, m-a făcut o persoană mai puternică.”

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe pentru tine...