În timp ce unii îi cântă deja prohodul, Regele Charles a apărut vesel și îmbujorat

6 septembrie 2024   Royals

Vacanța de vară s-a încheiat și pentru suveranul britanic, care și-a reluat agenda regală începând de weekendul trecut, când a fost așteptat la un eveniment rural.

Unii îl dau ca grav bolnav și lipsit de vlagă, alții spun chiar că tratamentele pe care le face pentru cancerul la prostată nu ar da roade și că ar fi intrat într-o fază terminală a bolii. Nu știm ce se întâmplă cu adevărat dincolo de porțile palatului, însă știm ce vedem: un suveran vesel și îmbujorat.

Chiar dacă majoritatea evenimentelor publice au fost preluate de Regina Camilla, Prințul Charles și Ducii de Edinbourgh, se vede treaba că și Regele Charles și-a încheiat vacanța de vară și și-a reluat agenda regală, începând chiar de weekendul trecut. El a fost văzut luând parte la un eveniment rural organizat de Royal Horticultural Society, o expoziție florală a cultivatorilor din Aberdeen în Duthie Park.

Relaxat și zâmbitor, îmbujorat chiar, Regele Charles s-a bucurat din plin de această primă ieșire din noul sezon regal, când atât el, cât și suita sa au îmbrăcat tradiționalul kilt scoțian.

Marcând cea de-a 200-a aniversare a expoziției florale de vară, Regele Charles s-a întâlnit cu expozanții și cu membrii RHSA și a vizionat exponatele florale, inclusiv legumele înscrise în competiția grupului scoțian al Societății Naționale de Legume. 

De altfel, acesta este și genul de eveniment public relaxat la care monarhul adoră să ia parte, întrucât e vorba despre horticultură, care implică discuții despre vechi și noi soiuri de flori, polenizări controlate și mediu curat, adică exact genul de teme aflate în relație cu sustenabilitatea, care-l preocupă cel mai mult pe actualul rege - încă din tinerețe, când un astfel de segment nu era deloc discutat ori la modă.

La începutul acestui an, Majestatea Sa a devenit patronul oficial al RHS Aberdeen, călcând pe urmele mamei sale, regina Elisabeta a II-a, și ale bunicului său, regele George al VI-lea.

FOTO: Casa Regală britanică

Mai multe