Înainte de reuniunea de la Londra, Prinţesa Beatrice s-a distrat cu verii greci în Elveţia
Poate că nu se văd atât de des, dar Ducesa de York şi soţul său sunt foarte apropiaţi de copiii lui Pavlos al Greciei.
Poate că pentru unii pare surprinzător cum toată Familia Regală s-a reunit să comemoreze un an de la trecerea în nefiinţă a Regelui Constantin al Greciei, un monarh care nu mai avea nici palat, nici relevanţă politică şi de care se auzea foarte rar. Însă, acest ultim suveran al elenilor, provenea dintr-o familie ale cărei ramuri s-au întins şi în Marea Britanie, prin Prinţul Philip, şi în Spania, prin Regina Sofia, reuşind astfel să unească trei monarhii într-un singur mănunchi.
Iar ceea ce este şi mai frumos este faptul că mai tinerii lor moştenitori, care sunt veri, nu au doar o relaţie formală, ci sunt chiar buni prieteni şi, când e posibil, îşi petrec vacanţele împreună.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi acum, cu puţin înainte de evenimentul organizat de Regina Camilla la Londra, când Prinţesa Beatrice şi soţul său, Edoardo Mapelli Mozzi, au profitat de o vacanţă la schi în Elveţia pentru a se întâlni cu verii lor greci în St. Moritz.
Fiica cea mare a lui Sarah Ferguson și soțul ei au fost văzuți bucurându-se de un joc de curling alături de Prințesa Olympia a Greciei, Prințul Ernst August de Hanovra și de Prințesa Marie-Chantal a Greciei - cărora li s-a alăturat şi Alexandra şi Talita Von Furstenberg, nepoatele creatoarei de modă Diane von Fürstenberg și ale Prințului Egon von Fürstenberg și, prin naștere, membre a Casei Fürstenberg, o veche familie nobilă șvabă.
Edoardo a fost puţin mai generos şi a postat şi câteva imagini cu locul în care au stat, firma lui de arhitectură deţinând o proprietate modernă în St. Moritz - astfel, dându-ne şi noi seama de gusturile lor în materie de ambient interior.
FOTO: Instagram, Profimedia