Încă un divorț regal! Prințesa-cântăreață dă divorț la doi ani și jumătate de la căsătorie

4 noiembrie 2024   Royals

Mafalda a Bulgariei și finanțatorul britanic de origine libaneză Marc Abouleisman au pus punct căsniciei lor.

Diferențe culturale? Interese total opuse? Nu știm ce i-a condus în acest punct, probabil ambele variante printre alte motive necomunicate, însă cert e că Prințesa Mafalda a Bulgariei și Marc Abouleisman nu mai sunt împreună. Cei doi au decis să se despartă pe cale amiabilă după doi ani și jumătate de căsnicie, deși formau un cuplu de mult mai mult timp, încă din 2014.

Prințesa în vârstă de 30 de ani, cunoscută pentru latura ei artistică de cântăreață și compozitoare, s-a despărțit de finanțatorul britanic de origine libaneză, după o scurtă perioadă ca soț și soție în care nu au avut niciodată copii, relatează „LOC”.

Cei doi s-au căsătorit pe 28 mai 2022, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați membri ai familiilor regale europene, printre invitați numărându-se Infanta Elena și Infanta Cristina și Prințesa Mette-Marit a Norvegiei împreună cu cei trei copii ai lor: Marius Borg, Prințesa Ingrid și Prințul Sverre Magnus. De altfel, petrecerea a avut loc la moșia de la est de Palma deținută de mama sa, fostul fotomodel și consultant de artă Rosario Nadal.

În fața a 150 de persoane, nepoata Regelui Simeon al Bulgariei și a Reginei Margarita a dorit să păstreze intimitatea nunții, care s-a desfășurat sub măsuri stricte de securitate și ale cărei imagini nu au fost distribuite la dorința expresă a miresei și mirelui. Cu toate acestea, „HOLA!” a avut apoi ocazia să cunoască în detaliu și să vă povestească în exclusivitate cum au decurs ceremonia și banchetul.

Prințesa Mafalda Saxe-Coburg-Gotha, fiica întâi născută a Prințului de Preslav, a strălucit în acea zi într-o rochie Valentino vintage care aparținuse mamei sale, muza designerului italian. Frații ei, Olimpia și Tassilo, au fost prezenți la nuntă, la fel ca tatăl și cavalerul ei de onoare, Kyril, care a fost însoțit de partenera sa, femeia de afaceri și colecționara Katharine „Jibba” Butler, ba chiar și Olivia Palermo cu soțul ei, Johannes Huebl.

Nepoata Regelui Simeon al bulgarilor l-a cunoscut pe Marc Abouleisman la Liceul Francez Charles de Gaulle, situat în cartierul exclusivist Kensington din Londra. Mai târziu, soarta i-a adus din nou împreună la Boston, în SUA, unde au studiat la universitate. După 8 ani împreună, au ajuns și la altar.

Mafalda din Bulgaria, care este o muziciană de succes, supranumită chiar Prințesa electronicii și a dark pop-ului, s-a făcut remarcată și în lumea modei cu look-urile sale lipsite de griji și pline de personalitate. Legăturile sale cu industria modei și cu designerii sunt foarte vechi, iar ea participă la numeroase prezentări de modă, unde stilul său nu trece niciodată neobservat. Iată un punct în care soțul său, libanez de origine și educat după cutume mai conservatoare, se prea poate să fi spus „pas”. Însă relația lor ținea de un deceniu, deci ar putea fi vorba de mai mult decât de diferențe culturale și interese total opuse.

FOTO: Getty Images, Profimedia, Casa Regală a Bulgariei

Mai multe