Întâlnirea fashionistelor. Regina Spaniei, Regina Olandei şi Kate Middleton au strălucit la un eveniment recent

18 iunie 2019   Royals

Ieri, în Marea Britanie, a avut loc Order of the Garter service. Evenimentul a fost prilejul potrivit pentru care regalităţile din întreaga lume să se strângă laolaltă.

Regii Spaniei şi cei ai Olandei au fost primii care au răspuns la invitaţia suveranei. Am avut ocazia, aşadar, să vedem un spectacol al ţinutelor alese, accesorizate cu pălării dintre cele mai spectaculoase. Ducesa de Cambridge, Ducesa de Cornwall şi Sophie de Wessex au fost gazdele regalităţilor străine dar care, la rândul lor, au oferit o lecţie de fashion în materie de eveniment ecvestru.

Pentru această ocazie, Kate a optat pentru o ţinută semnată de Catherine Walker, la care a potrivit o pălărie semnată de Lock & Co, Maxima a strălucit într-un outfit roz pudră, iar Letizia într-o rochie de mătase şi o pălărie de tip fascinator. Nici Camilla ori Sophie n-au fost mai prejos, ambele optând pentru ţinute văratice şi colorate. Urmăriţi GALERIA FOTO!

Mai multe