Înțelegerea dintre Prințul Harry și Prințul William privind creșterea copiilor în cadrul familiei regale
Prințul William, care e Prinț de Wales, și Prințul Harry, Duce de Sussex, trăiesc la peste 8.000 de kilometri distanță, dar modul în care își cresc copiii este foarte asemănător.
Când Prințul Harry și Meghan Markle au renunțat la rolurile lor ca membrii seniori ai familiei regale și s-au mutat în America, au optat pentru o viață foarte diferită de cea pe care o aveau în Marea Britanie. Cu toate acestea, în ciuda faptului că se află la 8.000 de kilometri distanță, Prințul William și Prințul Harry își cresc copiii foarte asemănător, scrie Hello Magazine.
O viață "normală" departe de presă
Prințul William și Kate Middleton s-au mutat vara trecută la Adelaide Cottage, în Windsor, în căutarea unei vieți mai liniștite, departe de agitația din Londra. Acest lucru le oferă copiilor lor șansa de a se plimba în natură.
În ceea ce îi privește pe Prințul Harry și pe Meghan Markle, ei nu au ascuns faptul că s-au mutat în SUA pentru a trăi o viață privată, departe de lumina reflectoarelor, nemulțumiți fiind de modul în care presa britanică i-a tratat atunci când locuiau în Marea Britanie.
Timp de calitate cu copiii lor
În calitate de membri ai familiei regale, Prințul William și Kate Middleton au un program de lucru încărcat, dar fac tot posibilul să își adapteze programul în funcție de cel al copiilor, de școala micuților regali. „Ori de câte ori este posibil, William și Kate își programează angajamentele pentru a le permite să își ducă copiii la școală și să îi culce, chiar și în timpul turneelor”, a spus un apropiat al familiei pentru sursa precizată mai sus.
În mod similar, Harry și Meghan se concentrează pe petrecerea timpului de calitate cu copiii lor. Atunci când ducesa a scris o scrisoare deschisă către membrii Congresului Statelor Unite în sprijinul unui program cuprinzător de concediu plătit pentru noii părinți, a dezvăluit dedicarea lor pentru creșterea copiilor.
„În iunie, eu și soțul meu am întâmpinat al doilea copil. Ca orice părinți, am fost foarte bucuroși. Ca mulți părinți, am fost copleșiți. La fel ca mai puțini părinți, nu ne-am confruntat cu realitatea dură de a petrece acele prime luni critice cu copilul nostru sau de a ne întoarce la muncă”.
Atenție mare la educarea copiilor
Nu există nicio îndoială că verii regali vor fi crescuți cu cele mai impecabile maniere. L-am văzut recent pe Prințul William îndemnându-l pe fiul său cel mic, Prințul Louis, să dea mâna cu personalul în timpul unei vizite la Royal International Air Tattoo din Fairford.
Peste Ocean, în America, Meghan Markle a dezvăluit într-un interviu că bunele maniere au fost, de asemenea, un punct cheie în ceea ce privește educație lui Archie și a lui Lilibet.
Foto: Getty Images, Profimedia