Ipostaza în care nu am crezut că o să îi vedem! Regele Charles a fript cârnați la grătar cu Camilla

22 octombrie 2024   Royals

Regele Charles și Regina Camilla au surprins cu ipostaza în care au apărut în timpul turneului lor regal în Australia, împreună au fript cârnați pe grătar în Sydney.

Una dintre opririle pe care le-au avut Regele Charles și Regina Camilla în turneul în Australia a fost în Parramatta Park la vest de Syndey unde au fost întâmpinați cu o ceremonie a fumatului și de un interpret de Didgeridoo, conform tradițiilor locale.

Astfel, cei doi s-au reunit la ora prânzului după ce de dimineață au avut angajamente separate, Regele Charles fiind prezentat premierului din NSW, Chris Minns și soției sale Anna, în timp ce Regina Camilla a fost prezentată vicepremierului din NSW, Prudence Car și soțului său Brad Hulls.

La ceremonia fumatului, Majestățile Lor au inhalat pe rând fumul, o tradiție care este menită să aducă noroc și să îndepărteze spiritele rele. Apoi s-au îndreptat spre invitați, printre care se aflau lideri ai comunității, voluntari și reprezentanți ai organizațiilor caritabile, și au dat mâna cu ei și i-au salutat.

Explorând expozițiile culturale, Regina Camilla a primit o coroană a naturii, realizată din frunze, flori și alte materiale naturale, pe care și-a pus-o pe cap în aplauzele publicului. Ea s-a întors spre rege și i-a spus: „Uite ce am.” El s-a întors și a spus: „Oh, este frumos”.

Cuplul s-a îndreptat apoi spre grătar, unde mai multe varietăți de cârnați sfârâiau pe cărbuni încinși. Ei au vorbit cu personalul de la Surf Life Saving care se ocupa de grătar, unde regelui și reginei li s-au înmânat niște clești. Regele Charles s-a apropiat rapid de grătar și a început să întoarcă cârnații, în timp ce Camilla a ales în schimb să ruleze cârnații cu instrumentul.

La final, Regele Charles a declarat că este încântat să se afle la Parramatta, pe care l-a lăudat ca fiind o „alegere excelentă pentru un grătar în natură”. El a adăugat: „Este o încântare deosebită să văd și să simt mirosul tuturor «bucatelor de top» de astăzi, din comunitatea vibrantă și diversă din Western Sydney”.

Foto: Getty Images

Mai multe