Jazmyn Grace Grimaldi, moştenitoarea fără titlu a lui Albert de Monaco
Are în sânge distincţia bunicii sale, regretata Grace Kelly, dar şi pasiunile celebrului său tată. Cu toate acestea, nu va avea niciodată titlul de prinţesă.
Jazmin Grace Grimaldi
Prinţul Albert de Monaco are, pe lângă gemenii Jacques şi Gabriella, alţi doi copii, ambii mult mai mari decât moştenitorii săi oficiali. Vorbim despre o fată şi un băiat, Jazmin Grace (26) şi Alexandre Coste (14), din relaţii în afara căsătoriei şi care nu pot avea nicio pretenţie la tronul monegasc. O nedreptate a sorţii care a făcut ca primii născuţi să fie şi ultimii în linia testamentară...
Bănuim doar ce-o fi simţit tânăra Jazmin Grace, a cărei frumuseţe este adesea comparată cu cea a bunicii sale paterne, Grace Kelly, şi al cărei nume îl poartă, atunci când părintele său, Albert de Monaco, şi-a prezentat oficial gemenii, în decembrie 2014, numindu-l pe micuţul Jacques moştenitor al tronului Principatului, iar pe sora lui, Gabriella, contesă de Carladès. Căci, atunci când Jazmin a venit pe lume, pe 4 martie 1992 în Palm Springs, California, Albert a regretat profund aventura avută cu mama ei, chelneriţa Tamara Rotolo (56), venită în vara lui 1991 în vacanţă pe Coasta de Azur. Ba chiar i-au trebuit 14 ani să-şi recunoască propriul copil (motivând că şi-a dorit, chipurile, să-i protejeze identitatea) şi să-i ofere numele de Grimaldi chiar pe 1 iunie, ca un cadou dulce-amar de Ziua Copilului...
Oricum, potrivit articolului 10 din Constituţia statului Monaco, urmaşii princiari născuţi în afara căsătoriei nu se regăsesc în linia de succesiune la tron. Iar, la momentul naşterii lui Jazmin, americanca Tamara Rotolo încă nu finalizase divorţul de David Schumacher, fapt pentru care, legal, fiica ei e considerată fructul unui adulter, deci nu putea primi nicidecum numele părintelui său biologic. Totuşi, în acelaşi an 2006, când Albert s-a dovedit a fi mai generos, a declarat în singurul său interviu acordat lui Larry King că, deşi copiii săi din flori nu pot avea pretenţii nobiliare, au totuşi drepturi financiare şi că sunt luaţi în considerare ca moştenitori ai averii sale (estimate la peste 2 miliarde de dolari).
Jazmin Grace Grimaldi şi Kiera Chaplin
Aşa se face că primul născut al Prinţului Albert a copilărit departe de Europa şi de orice idee de casă regală. Asta deşi mama ei s-a luptat încă din prima zi să obţină drepturile ce i se cuveneau. Şi, cu siguranţă, a auzit-o de multe ori povestindu-i cum prinţul a remarcat-o în tribune la un meci de tenis şi a invitat-o la o petrecere cu ştaif, de unde au plecat spre dormitorul princiar... La fel de des cum a auzit şi discuţia despre bătălia legală şi despre testul de paternitate cerut public de acelaşi prinţ.
Vestea bună este că astăzi tânăra are o relaţie apropiată nu doar cu tatăl său, ci şi cu verişorii săi, lucru sesizat de presă şi în aprilie, cu ocazia Raliului Gazelelor, o cursă de automobilism organizată anual în Maroc, la al cărei start s-au aliniat atât ea, cât şi Pau-line Ducruet, fiica Prinţesei Stéphanie. Interesant este că, în ciuda competiţiei din teren, unde fiica lui Albert a avut-o coechipieră pe nepoata lui Charlie Chaplin, Kiera, cele două verişoare nu sunt câtuşi de puţin adversare. „Ieşim frecvent să cinăm, când suntem la New York“, a dezvăluit Jazmin pentru Point de Vue, după încheierea cursei. „I-am povestit lui Pauline toamna trecută că merg să mă antrenez în Utah pentru un raliu, iar ea mi-a spus: «Incredibil, şi eu m-am înscris la aceeaşi cursă!»“, a mai povestit ea pentru revista franceză, menţionând că locul al treilea pe care a terminat cursa de 800 de kilometri cu un autoturism electric i se datorează în bună măsură şi partenerei sale, la rândul ei o împătimită a raliurilor. „Kiera a fost cea care m-a antrenat. Ea, fiind o concurentă mai veche, mi-a spus de această categorie a maşinilor eco, care m-a entuziasmat pe loc. Şi asta pentru că, la fel ca tatăl meu, am atât aventura în sânge, cât şi grija faţă de de mediu. Când tata a aflat că voi concura, a fost foarte fericit şi foarte mândru de mine!“.
Prinţul Albert, Jazmin Grace Grimaldi şi iubitul ei, Ian Mellencamp.
Să spunem şi că Jazmin, în prezent actriţă şi cântăreaţă, a urmat cursurile Universităţii Fordham şi a fost o elevă eminentă a liceului Jserra Catholic, unde s-a remarcat în corul liceului, sub îndrumarea cântăreţului Barry Manilow, şi a primit, după absolvire, un atestat în arte frumoase. Pe lângă pasiunea pentru muzică şi film, dar şi pentru modă, e o filantroapă înnăscută– avea doar 14 ani când a mers într-o misiune umanitară în insulele Fiji! Impresionată de situaţia săracilor de acolo, a înfiinţat un fond caritabil, Jazmin Fund, pentru ajutorarea copiilor lipsiţi de şanse şi încurajarea terapiei ce are la bază muzica şi dansul. Poate tocmai de aceea a primit şi invitaţia de a i se alătura soţiei tatălui său, Prinţesa Charlène, la cea de-a 30-a gală a Princess Grace Awards din New York, în toamna lui 2012. Iar, de la interviul oferit revistei Hello în 2015 chiar în Palatul Princiar din Monte Carlo, Jazmin e tot mai adesea văzută în Principat, fie la petreceri private, precum aniversarea de 60 de ani a tatălui său, fie la evenimente oficiale, ca turneul de tenis Monte-Carlo Masters. „De când am terminat facultatea, vin în fiecare vară la Monaco. Şi chiar dacă nu e locul în care am crescut, simt că ţara asta face parte din mine“.
Alături de iubitul ei, Ian Mellencamp
Totuşi, nepoata lui Grace Kelly nu se va muta prea curând în Principat, căci Los Angeles-ul e mult mai atrăgător de când se iubeşte cu muzicianul Ian Mellencamp, nepotul lui John Mellencamp. Cei doi au o relaţie de un an şi jumătate şi sunt nedespărţiţi.