Kate a refuzat prima invitație a lui William la Crăciunul regal, pentru că n-avea inel pe deget

28 decembrie 2022   Royals

Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare pentru membrii familiei regale britanice, iar invitații la reuniunea de pe domeniul regal de la Sandringham sunt aleși pe sprânceană.

Astăzi, Kate Middleton se află printre seniorii regali care petrec sezonul festiv în Norfolk, alături de Regele Charles și Regina consoartă Camilla, însă, la începuturile relației cu William, aceasta a refuzat prima ei invitație la Crăciunul regal.

Kate Middleton și-a petrecut primul Crăciun cu familia regală după nunta ei și a lui William, în aprilie 2011, la 10 ani după ce s-au întâlnit pentru prima dată la Universitatea St Andrew. Cu toate acestea, potrivit unui biograf regal, Prințesa de Wales fusese invitată anterior la un eveniment festiv regal, dar a ales să refuze. Tina Brown, autoarea biografiei The Palace Papers, a susținut că William a invitat-o pe iubita lui de atunci la o petrecere de Crăciun la Sandringham, în 2006.

„William îi trimisese iubitei sale mult râvnita invitație: să i se alăture la petrecerea anuală de Crăciun a Reginei, la Sandringham”, a scris ea în carte. „Kate, însă, și-a menținut hotărârea că nu va merge la o adunare atât de importantă a familiei regale decât dacă avea un inel pe deget. Așa că a refuzat, iar William a primit decizia ei cu tăcere.”

În schimb, Kate, pe atunci în vârstă de 24 de ani, și-a petrecut sărbătorile împreună cu părinții ei, care închiriaseră o casă în Scoția.

Kate Middleton a vrut, așadar, să aștepte până se logodește înainte de a se alătura festivităților de Crăciun ale familiei regale. „Și-a propus să meargă la Sandringham în ziua de Crăciun doar când va fi logodită și va avea un inel care să dovedească asta”, a mai scris autoarea în cartea sa.

După o scurtă despărțire în anul 2007, în noiembrie 2010, William și Kate și-au anunțat logodna, iar Kate și-a făcut prima apariție la festivitățile de Crăciun de la Sandringham de-abia în 2011, la opt luni după ce ea și William s-au căsătorit la Westminster Abbey.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe