Adorabila Kate! Ce i-a spus unei femei care a anunțat-o că a pierdut ora la coafor doar ca s-o vadă

8 noiembrie 2022   Kate & William

Prințesa de Wales a avut răspunsul perfect pentru o femeie care i-a spus că a renunțat la programarea la coafor ca să nu rateze întâlnirea cu ea.

Kate Middleton are răspunsurile perfecte. Caracterizată de eleganță și seninătate de fiecare dată când iese la evenimente, proaspăta Prințesă de Wales știe să gestioneze mulțimile. Are mult din carisma și gesturile precedentei prințese de Wales, Lady Diana, regretata sa soacră.

În timpul unei vizite în Scarborough, Kate Middleton, în vârstă de 40 de ani, nu a ezitat să se apropie de oameni și, ca de fiecare dată, să dea mâna cu ei sau să accepte selfie-urile. În public, foarte tare s-a auzit o doamnă care i-a strigat, cu încântare, Prințesei de Wales: ”Să știți că am aflat că veniți și am renunțat la ora de coafor doar ca să vă văd.”

Haioasă ca de obicei, Kate Middleton a asigurat-o: ”Vă stă perfect, oricum.” Alteța Sa regală s-a conversat cu oamenii în față la The Rainbow Centre.

Kate Middleton a fost toată numai un zâmbet, a primit buchete de flori și a acceptat să se fotografieze cu mulți oameni. În timp, aceste amintiri vor deveni neprețuite, mai ales când ne gândim că Prințesa și Prințul de Wales sunt următorii în rând la Tronul Marii Britanii.

Astfel de întâmplări nostime sunt prezente mai tot timpul în vizitele oficiale, însă nu sunt excluse și derapajele. Pe care Kate Middleton știe foarte bine să le gestioneze.

Chiar luna trecută, Prințul William și Prințesa Catherine au mers într-o vizită oficială în Irlanda de Nord, unde au fost foarte bine primiți de oameni, însă o irlandeză naționalistă a simțit nevoia să se remarce și i-a strigat lui Kate: ”Mă bucur să te cunosc, dar era mai bine dacă rămâneai la tine în țară. Da! Irlanda aparține irlandezilor”, a ținut femeia să îi mai transmită Prințesei.

Kate Middleton, care se afla în plină baie de mulțime a reacționat foarte frumos la comentariul acid al femeii și i-a zâmbit adorabil, în stilul său caracteristic.

William și Kate au mers în Scarborough pentru a lansa o nouă platformă menită să ajute oamenii cu probleme psihice, o misiune importantă pe care Prințul și Prințesa de Wales și-au asumat-o.

Foto: Getty

Mai multe