Cum a modificat Kate Middleton cerceii cu safire moşteniţi de la Prinţesa Diana, ca să-i poarte zi de zi?

22 februarie 2022   Kate & William

Toată lumea este fascinată de bijuteriile familiei regale britanice.

Mai ales de cele care se transmit moştenire din generaţii în generaţii. Sau care i-au aparţinut regretatei Prinţese Diana şi-au fost transmise, mai departe, soţiilor fiilor ei.

Toată lumea cunoaşte inelul de logodnă al lui Kate Middleton, care-a aparţinut mamei lui William, însă mai puţini ştiu că există şi o pereche de cercei asemănători cu acel faimos inel. Este vorba despre nişte cercei delicaţi cu safir, pe care Kate Middleton i-a primit cadou de nuntă şi i-a purtat pentru prima dată la turneul de la Wimbledon din 2011.

Dar înainte de a-i purta în public, aducându-i un omagiu mamei Prinţului William, Kate a modificat bijuteriile, astfel încât acestea să funcţioneze mai mult ca piese de zi cu zi. De atunci, Kate a purtat cerceii cu foarte multe ocazii, cu atât mai mult cu cât aceştia se potrivesc perfect cu inelul ei de logodnă.

Setul cu inel, cercei şi colier datează din 1981, atunci când Prinţesa Diana a primit aceste bijuterii cu safire şi diamante de la familia regală saudită, după căsătoria ei cu Prinţul Charles.

Piesele au fost concepute pentru a se potrivi cu inelul ei de logodnă cu safir, care a fost transmis în cele din urmă lui Kate Middleton. Safirele au fost unele dintre pietrele preţioase preferate ale Dianei, aceasta purtând adesea bijuterii în tonuri azurii pentru apariţiile ei regale.

La fel ca Ducesa de Cambridge, şi Diana şi-a reciclat adesea diamantele şi pietrele şi a recreat noi modele din piesele pe care le deţinea deja.

Foto: Profimedia

Mai multe