Kate Middleton a dezvăluit gustarea preferată a prinţesei Charlotte. Este foarte sofisticată pentru gusturile unei fetiţe de 6 ani

18 mai 2021   Kate & William
Content image

Prinţesa Charlotte îşi arată viţa nobilă inclusiv prin gusturile sale rafinate. Nu are preferinţe banale, cum ar fi o ciocolată sau bomboane.

În timpul vizitei la şcoala primară Lavander din Enfield, Kate Middleton a dezvăluit care este gustarea preferată a fiicei sale.

Şi este, într-adevăr, foarte potrivită unei prinţese. În timp ce povestea ce salate mai face ea acasă, ducesa le-a menţionat copiilor că prinţesa Charlotte are o pasiune pentru măsline.

Content image Click.ro galerie imagini

Micuţa le consumă ori de câte ori are ocazia şi îi roagă pe Kate şi pe prinţul George să gătească alături de ea.

De asemenea, ducesa a mărturisit că în familie adoră pastele cu brânză. Iar dragostea pentru măsline Charlotte a moştenit-o chiar de la Kate. Nu doar fetiţa are gusturi sofisticate, ci şi prinţul Louis, care adoră un aliment pe care puţini copii îl aleg: sfecla roşie.

Asta a povestit ducesa prin 2019: ”Mâncăm morcovi, fasole şi sfeclă roşie, preferata lui Louis.”

Este minunat ca aceste produse să fie consumate de către copii. Sunt sănătoase şi săţioase, o variantă net superioară gustărilor dulci sau ambalate.

Cu siguranţă orice e proaspăt şi neprocesat este alegerea ideală în alimentaţie.

Foto: Profimediaimages

Mai multe