Kate Middleton, din nou la şcoală! Ducesa a înseninat o zi ploioasă cu apariţia sa roz

25 noiembrie 2021   Kate & William

Catherine, ducesă de Cambridge, a făcut senzaţie într-o zi posomorâtă din Londra, cu prezenţa sa veselă şi pozitivă. Mai mult, ea a îmbrăcat o ţinută roz, cu care ieşea uşor în evidenţă.

Kate a vizitat liceul Nower Hill din Londra miercuri. În timpul vizitei, ducesa a participat la o lecţie de neuroştiinţă şi importanţa dezvoltării neuronale timpurii a copilului. A fost adorabilă printre copii, aşezată chiar în bancă.

Soţia prinţului William este foarte implicată în proiecte care susţin educaţia în Marea Britanie. Ea a stat de vorbă cu 8 elevi de la liceul Nower Hill şi a fost pata de culoare care le-a înseninat ziua.

Kate a optat pentru un palton roz Hobbs care costă aproximativ 400 de euro şi o pereche de pantaloni negri, clasici, care îi flatează silueta fină.

Mamă a trei copii, ducesa a mărturisit că a simţit entuziasmul copiilor şi dorinţa lor de implicare în proiecte care le stimulează creierul.

Prin fundaţia sa regală, care se ocupă de proiecte dedicate dezvoltării copiilor, ducesa aminteşte constant ce monedă importantă este educaţia şi cât este de important ca elevii să fie conectaţi la ştiinţă cât mai devreme.

Foto: Profimedia

Mai multe