Kate Middleton şi-a întinerit chipul în mod suspect

12 iulie 2019   Kate & William

Ducesa de Cambridge a fost criticată masiv la sfârşitul anului trecut pentru look-ul obosit şi îmbătrânit pe care-l afişa, în condiţiile în care aceasta are doar 37 de ani, fiind poreclită Kate Wrinkleton (wrinkle=rid, lb.engleză).

Iar în condiţiile în care o altă ducesă, Meghan Markle, cu un an mai în vârstă decât Kate, îi făcea o concurenţă extraordinară pe frumuseţe şi prospeţime, Kate a luat măsuri. La începutul acestui an, după o pauză scurtă de apariţii publice, ducesa a apărut cu un chip rejuvenat, fără multitudinea de riduri de pe frunte şi fără cutele din jurul gurii şi de la nivelul bărbiei. E ca şi cum cineva i-ar fi şters cu guma urmele de bătrâneţe de pe chip, iar acest lucru a făcut-o pe Kate să arate cu cinci ani mai tânără.

Evident că toată lumea a presupus că ducesa s-a folosit de injecţii cu Botox, în special la nivelul frunţii, deşi doctorii esteticieni susţin că aceasta a apelat şi la o procedură numită blefaroplastie. Pe limba română, asta înseamnă corecţia pleoapelor cu aspect căzut. Cert este că specialistul la care a apelat ducesa a făcut o treabă foarte bună, intervenţiile fiind fine şi de bun gust.

Suntem siguri că stilul de viaţă sănătos, sportul, procedurile estetice scumpe şi machiajul bine aplicat au ajutat şi ele.

Foto: Getty Images

Mai multe