Pippa Middleton îşi reia studiile. Ce va învăţa la 38 de ani sora ducesei de Cambridge

19 noiembrie 2021   Kate & William

Frumoasa soră a ducesei de Cambridge plănuieşte să se reapuce de învăţat. Ce a avut în vedere Pippa Middleton când a ales această specializare?

Nu e niciodată târziu să înveţi. Sora cea mică a lui Kate vrea să-şi reia studiile, potrivit Mail on Sunday. Pippa, ajunsă la 38 de ani, doreşte o specializare în terapiile holistice. Mătuşa prinţului George are, la rândul ei, doi copii, şi o frumoasă relaţie cu soţul său, James Matthews. Sunt părinţii lui Arthur, în vârstă de trei ani, şi ai lui Grace Elizabeth Jane, care a venit pe lume pe 15 martie.

Pippa scrie pe blog despre pasiunile sale, iar dragostea sa pentru fitness este cunoscută de admiratorii săi. Iată ce a scris sora ducesei de Cambridge, anul acesta: ”În ultimul timp, m-am axat mult pe viaţa de familie, pe a fi mamă. Rămân îndrăgostită de alergat şi fitness, chiar dacă nu le-am mai putut aloca la fel de mult timp.”

Atât Pippa, cât şi Kate sunt două femei sportive, cu mare atenţie la siluetă şi la stilul de viaţă.

Foto: Profimedia

Mai multe