Prinţul William, furios după declaraţiile fratelui său! Se va deteriora şi mai mult relaţia dintre ei?
Ducii de Sussex au fost recent protagoniştii unui documentar difuzat de BBC, „Harry & Meghan: An African Journey“, în cadrul căruia Prinţul Harry a fost mai sincer ca niciodată.
Printre afirmaţiile Ducelui de Sussex s-au regăsit şi câteva informaţii legate de relaţia pe care el o are cu fratele său. „Ca fraţi, avem zile bune şi zile mai puţin bune. Dar suntem fraţi şi întotdeauna vom fi fraţi, cu toate că suntem acum pe drumuri diferite în viaţă. voi fi mereu alături de el, aşa cum ştiu că el mă va ajuta pe mine“, a spus Prinţul Harry.
În urma documentarului, jurnaliştii de la BBC au notat că o sursă de la Palatul Kensington a dezvăluit că Prinţul William nu a fost deloc fericit când a văzut interviul pe care l-a dat fratele lui. Mai mult decât atât, se pare că Ducele de Cambridge chiar a fost furios din cauza celor spuse de Prinţul Harry.
În ultimele luni, presa din întreaga lume a notat că Harry şi William s-ar fi distanţat tot mai mult, însă până acum niciunul dintre cei doi fraţi nu confirmase în mod oficial acest lucru. Aşa se face că, după declaraţiile Ducelui de Sussex, relaţia lui cu Ducele de Cambridge să se deterioreze şi mai mult.