Kate, cu inima ”frântă” din cauza Prințului William. Subiectul a fost mereu între ei mărul discordiei

2 decembrie 2024   Royals

Prințesa Kate are ”inima zdrobită”, spun surse din Anglia, căci soțul William este ferm într-o privință. Moștenitorul tronului britanic i-a trasat singur viitorii ani fiului cel mare George.

Care este mărul discordiei între Prințesa Kate și Prințul William? Este lucrul care-i face să se contrazică mereu.

Kate Middleton a mers la aceeași la școală împreună cu sora ei, Pippa, și cu fratele, James.

Prințesa de Wales este într-un impas cu William din cauza unui singur subiect.

Potrivit expertei regale Katie Nicholl, Prințul și Prințesa de Wales, ambii în vârstă de 42 de ani, au viziuni și așteptări diferite, în ceea ce privește locul în care doresc să-l trimită la școală pe Prințul George, acum în vârstă de 11 ani.

Prințul William pariază pe Eton, întucât îl leagă de acestă instituție „amintiri foarte frumoase”, susține Katie Nicholl, în legătură cu posibila viitoare școală a Prințului George.

Mulți moștenitori regali au studiat la Eton College.

„Preferința Prințesei Kate este ca George să urmeze o școală mixtă, astfel încât să poată fi cu frații săi, ceea ce Kate a experimentat la Marlborough cu sora ei, Pippa, și fratele ei, James”, a susținut Katie despre soția Prințului William, cu care are trei copii: Prințul George, Prințesa Charlotte, 9 ani, și Prințul Louis, 6 ani.

Kate și-a petrecut anii de liceu la Marlborough College din Wiltshire, între 1996 și 2000.

„A avut ani de liceu foarte fericiți și liniștiți. Și William are amintiri foarte frumoase despre Eton, mulți moștenitori regali au studiat la Eton College.”, reamintește Katie.

Experta regală a dezvăluit că William vrea să-l trimită pe George la Eton, internatul pentru băieți la care au mers el și Prințul Harry.

William a început studiul la școala din Berkshire în 1995. Mergea la internat în zilele săptămânii de lucru, iar în weekend revenea la Palat, o vizita pe răposata sa bunică Regina Elisabeta la Castelul Windsor din apropiere.

Kate are „inima frântă” când se gândește la acest viitor pentru primul ei născut. Căci consideră Eton un colegiu ”cam prăfuit”, potrivit expertului regal.

Deși faimoasa familie regală este foarte legată de tradiție, Katie a reamintit că nimic nu e bătut în cuie, din moment ce nici William și Harry nu au urmat aceeași școală ca tatălui lor. Poate că totuși George ar putea fi lăsat să-și aleagă propriul drum.

Foto: Profimedia

Mai multe