Kate Middleton a fost superbă la o gală caritabilă. Burtica ei de gravidă prinde contur!
Kate Middleton se pare că a trecut peste acea perioadă dificilă din sarcină cu greţuri matinale, căci începe să-şi reia îndatoririle regale şi să participe, spre satisfacţia fanilor, la cât mai multe evenimente oficiale. Aseară, Ducesa de Cambridge a fost în centrul atenţiei la o gală caritabilă în Londra.
Ducesa de Cambridge a întors privirile într-o rochie din dantelă neagră.
A întors toate privirile la Gala organizată la Kensington Palace. Kate a îmbrăcat o superbă rochie lungă, neagră, care s-a mulat perfect pe burtica de gravidă ce începe să prindă contur. A fost elegantă într-o ţinută din dantelă fină creată de Diane von Furstenberg Zarita, o piesă veche în garderoba soţiei Prinţului William, recunoscută pentru faptul că îi place să-şi recicleze ţinutele. A mai purtat această rochie în 2014 în timpul sarcinii cu prinţesa Charlotte. Să fie ăsta un semn că următorul copil va fi tot o fetiţă?
Graviditatea o face să radieze.
Perioada gravidităţii o face pe Kate să fie şi mai strălucitoare, iar în această rochie superbă, accesorizată cu cercei şi o brăţară cu diamante, dar şi cu o broşă în formă de mac, a atras toate privirile. Mai mult de atât, burta de gravidă este tot mai proeminentă, iar rochia mulată i-a evidenţiat formele. Coincidenţă sau nu, iubita Prinţului Harry, Meghan Markle, a purtat şi ea această rochie în varianta scurtă, semn că cele două au multe în comun, inclusiv gustul pentru aceleaşi haine.
Kate a fost strălucitoare la gala caritabilă de marţi seara.
Încă de la anunţul sarcinii, Kate a îmbrăcat ţinute deosebite la evenimentele la care a participat, dar cea mai recentă apariţie a sa le-a întrecut pe toate.
Foto: Getty Images