Kate Middleton a întâlnit-o cu adevărat pe Prințesa Diana? Serialul „The Crown” rescrie istoria

16 decembrie 2023   Royals

Sezonul 6 al serialului „The Crown” prezintă un flashback în care Kate Middleton îi întâlnește pe Prințesa Diana și pe Prințul William. În realitate, scena aceasta nu a fi avut loc!

În partea a doua a celui de-al șaselea și ultimul sezon „The Crown”, actrița Meg Bellamy se alătură distribuției în rolul lui Kate Middleton, în timp ce serialul relatează anii de facultate ai Prințului William, jucat de Ed McVey, și începutul poveștii de dragoste cu Kate.

În ultima parte a serialului Netflix sunt câteva scene care îi fac pe fani să se întrebe cât de mult din istorie a fost revizuită. În episodul 7 are loc o scenă care îi duce pe telespectatori înapoi în decembrie 1996, cu câteva luni înainte de moartea Prințesei Diana.

În scenă, Diana, interpretată de Elizabeth Debicki, vinde revista The Big Issue în scop caritabil alături de fiul ei, Prințul William. O tânără Kate și mama ei, Carole Middleton, jucată de Eve Best, se află la cumpărături. Kate se oprește să cumpere o revistă chiar de la Prințesa Diana. În timp ce Kate îi oferă banii, Prințesa de Wales o întreabă cum o cheamă, înainte de a-l instrui pe William: "Spune-i mulțumesc lui Kate". Scena se termină cu Kate care decupează diverse fotografii din reviste cu William pentru a le agăța pe peretele dormitorului ei. Așadar, asta s-a întâmplat și în realitate?

Kate Middleton s-a întâlnit vreodată cu Prințesa Diana?

În ciuda a ceea ce este descris în serialul „The Crown”, Kate Middleton nu a avut, din păcate, niciodată șansa de a-și cunoaște soacra, lucru despre care au vorbit atât Kate, cât și William. După nunta sa regală din 2011 cu Kate, Prințul William și-a amintit cum absența mamei sale din ziua sa specială a fost "foarte dificilă".

"Este singura dată, de când a murit, în care... m-am gândit că ar fi fantastic dacă ar fi fost aici și cât de trist pentru ea, mai mult decât orice, că nu a putut să vadă", a adăugat el. În ciuda absenței ei, Prințul William a menționat că mamei sale i-ar fi "plăcut ziua", adăugând: "Cred că, sper, ar fi fost foarte mândră. Sunt doar foarte trist că nu va avea niciodată ocazia să o cunoască pe Kate", notează People

Ani mai târziu, prințesa Kate Middleton a reflectat, de asemenea, asupra faptului că nu a apucat niciodată să o întâlnească pe Prințesa Diana, în timp ce vorbea despre inelul de logodnă pe care îl moștenește de la soacra ei. Șa eveniment, ea a dezvăluit că nu a fost niciodată nevoită să îi schimbe dimensiunea inelului Dianei. "Același inel", a spus ea într-un videoclip care a fost eliminat între timp, împărtășit pe Instagram de all.thats.pretty.

"Și exact la fel - aceeași mărime". "Nu am apucat niciodată, din păcate, să o cunosc", a continuat Kate, reflectând la faptul că Diana ar fi fost o bunică minunată pentru cei trei copii ai ei și ai lui William. "Ar fi fost genială. Ne este dor de ea în fiecare zi".

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe