Kate Middleton a mai fost rănită, în trecut, de William. Cine-i blonda care-a intervenit între ei?
Despre Rose Hanbury, presupusa amantă a Prințului William, s-a tot vorbit în ultimul timp în presa britanică, deși, ce-i drept, femeia este căsătorită și are, la rândul ei, copii.
Hanbury are 35 de ani, a lucrat anterior ca model, și este căsătorită încă din anul 2009 cu Marchizul de Cholmondeley, un bărbat cu 23 de ani mai în vârstă decât ea, iar cei doi au trei copii împreună.
Chiar dacă infidelitatea lui William este, din fericire, doar la stadiul de bârfă, au mai existat momente, în trecutul relației sale cu Kate Middleton, în care prințului i-au alunecat ochii după alte femei.
Autoarea regală Katie Nicholl a scris în cartea ei din 2010 „William and Harry” că William a rănit-o profund pe Kate atunci când au trecut printr-o „separare de probă”, în timpul ultimului lor an la universitate, în 2004. William a vrut o pauză de relație și a organizat o vacanță de yachting numai pentru băieți, în Grecia, din care Kate Middleton a fost exclusă.
„O serie de lucruri au făcut-o pe Kate să pună la îndoială angajamentul lui William. Unul dintre acestea a fost prietenia lui William cu o moștenitoare americană pe nume Anna Sloan. Anna și-a pierdut tatăl, omul de afaceri George Sloan, într-un tragic accident de vânătoare pe proprietatea din Nashville a familiei, iar ea și William s-au simțit legați prin pierderea părinților lor. Când Anna l-a invitat pe William și un grup de prieteni de-ai lor în Texas, pentru o vacanță înainte de a pleca în Grecia, Kate a fost foarte afectată. Ea bănuia că William ar putea avea sentimente pentru moștenitoarea de 22 de ani”, scrie Nicholl în cartea ei.
Cu toate acestea, între prinț și americanca de profesie designer de interior n-a avut loc nicio relație sentimentală. „Anna nu era deloc interesată din punct de vedere romantic de William, iar prietenia nu a fost niciodată altceva decât atât”, concluzionează autoarea regală.
Mai mult, Anna, acum în vârstă de 41 de ani, și soțul ei, Eddie Smith, au participat și la nunta regală a lui William cu Kate, din 2011, iar prințesa a trecut peste resentimentele din trecut.
Foto: Profimedia, Getty Images, nashvillelifestyles.com