Kate Middleton, apariţie surpriză la un spectacol de balet! Uite cât de mult i-a crescut burtica!

22 decembrie 2017   Royals

Nimeni nu se aştepta ca acum, în toiul Sărbătorilor de Iarnă, Ducesa de Cambridge să mai aibă vreo apariţie publică, dat fiind faptul că, de regulă, regalităţile se retrag în această perioadă la Sandringham, reşedinţa preferată a Reginei Elisabeta.

Vizită surpriză la Opera Regală

Ei bine, Kate n-a putut refuza invitaţia de a revedea spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci”, pus în scenă la Opera Regală din Londra. Aşa se face că, aseară, Ducesa de Cambridge s-a prezentat singură la acest eveniment, fără să-şi anunţe vizita în prealabil, făcându-le, astfel, o surpriză de proporţii dansatorilor.

De altfel, unul dintre ei, pe nume Meghan Grace, a publicat pe contul de Instagram o fotografie inedită cu Kate, care ne-o arăta pe aceasta conversându-se cu alţi dansatori de la Opera Regală. Cu burtica deja crescută, Kate a fost la fel de elegantă ca întotdeauna, purtând paltonul-capă şi o rochie cambrată pe corp, scurtă.

foto: Instagram

Mai multe