Kate Middleton, bolnavă de cancer, dar așteptată să-și reia îndatoririle: ”E evident că se face bine”
După o perioadă de absență totală, Prințesa de Wales dă semne că e gata pentru revenirea la treburile regale.
Revenirea se va face treptat, e de părere un expert regal, care spune că deja își pregătește terenul, după ce a apărut la două evenimente majore: Trooping the colour și Wimbledon.
Ieșirile sale, atât de așteptate, de altfel, ar putea indica faptul că Prințesa de Wales este gata să revină în lumina reflectoarelor mai devreme decât se aștepta, după ce și-a luat o pauză, pe fondul luptei ei împotriva cancerului.
„Este un semn foarte bun că am văzut-o pe Kate Middleton de două ori în ultimele săptămâni, în primul rând la Trooping the Color și apoi la Wimbledon, așa că este cert, sigur se simte mai bine”, a declarat Phil Dampier unei publicații.
”Ieșirea din conul de umbră în care a stat 6 luni indică faptul că tratamentul decurge așa cum trebuie și că se reface. Ceea ce ne duce cu gândul la o revenire publică a sa din toamnă, adică peste aproximativ o lună.”, a mai spus Dampier.
Cu toate acestea, totul va depinde de sfatul medicului.
Exact la fel s-a întâmplat și în cazul Regelui Charles, care a primit undă verde de la echipa de de medici. Și el a stat o perioadă izolat de oameni, axându-se exclusiv pe terapie.
Potrivit expertului regal, diagnosticul lui Kate a căzut ca un trăsnet pe William!
Comentatorul regal laudă tăria Prințesei de Wales: ”Kate pare de oțel. Sunt puține lucruri care ar putea să o dărâme. Are o forță interioară fantastică”, a mai adăugat acesta.
Prințul William a fost doborât complet după ce a aflat despre diagnosticul de cancer al soției sale, Kate Middleton, a mai spus și un alt autor regal.
Această veste tulburătoare a venit la doar câteva săptămâni după ce propriul său tată, Regele Charles, a dezvăluit, la rândul lui, că are cancer. „A fost devastator pentru el”, a dezvăluit autorul regal Robert Jobson pentru revista Us Weekly, în timp ce își promova noua carte, Catherine, Prințesa de Wales, care a fost lansată la începutul acestei luni.
Foto: GettyImages