Kate Middleton, cel mai dureros an: „Ultimele nouă luni au fost incredibil de dificile pentru noi”

30 noiembrie 2024   Royals

Viitoarea regină britanică și-a propus să-și încheie cea mai dificilă perioadă din viața ei plină de speranță și optimism, pentru a da uitării lunile de suferință, teamă și critici nemiloase prin care a trecut.

Nici n-a început bine 2024, că veștile proaste s-au ținut lanț la palat. În ianuarie, Prințesa de Wales s-a operat abdominal, iar, la începutul lunii februarie, Palatul Buckingham ne-a informat că Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer, după operația la prostată pe care tocmai o făcuse. Apoi, în martie, soția Prințului William a primit aceeași veste șocantă de la medici. Și, dacă e de înțeles ca o persoană de 76 de ani, precum Regele Charles, să aibă probleme medicale, cu toții am compătimit-o pe prințesa de numai 42 de ani că e nevoită să treacă prin așa ceva.

De fapt, nu chiar toți, pentru că unii nu sunt convinși nici în ziua de azi că Middleton a avut cancer sau că merită să-și tragă sufletul după calvarul îndurat și să-și prioritizeze sănătatea și familia în detrimentul Coroanei. Pe lângă suferința fizică provocată de operația majoră suportată la începutul anului și de ședințele agonizante de chimioterapie care s-au încheiat abia recent, viitoarea regină britanică s-a confruntat, anul acesta, cu critici fără precedent din partea publicului intransigent și-a presei internaționale, care au bagatelizat temerea reală a pacientei regale că propriii copii riscau să rămână fără mamă din cauza bolii cu potențial fatal de care suferea.

 „Acesta a fost cel mai greu an din viața mea”

Criticii neobosiți ai prințesei n-au catadicsit să ia în seamă nici posibilitatea că Middleton nu va mai fi niciodată la fel după toată experiența cutremurătoare trăită în ultimele luni. „Acesta a fost cel mai greu an din viața mea”, a recunoscut Prințul William într-un moment rar de confesiune publică atât de personală, făcut abia după ce soția lui a fost declarată cancer free, în septembrie. Și, dacă William a fost atât de afectat de tot ce s-a întâmplat anul acesta, cum se simte oare Kate?!

Prințesa de Wales și-a dorit să-și încheie anul „cu speranță și optimism” și-a anunțat, la mijlocul lunii noiembrie, că, pe 6 decembrie, va participa negreșit la Together at Christmas, concertul ei special de colinde, care va avea o temă aparte – iubirea și empatia. Cu asemenea ocazie, Kate Middleton și-a propus să reflecte asupra „celor mai dificile momente” din viață și să pună accentul pe „cât de mult avem nevoie unii de alții”, în cea de-a patra ediție a evenimentului ei de suflet. Concertul de colinde din Westminster Abbey, care va fi difuzat de televiziunea britanică în Ajunul Crăciunului, este unul dintre puținele evenimente publice la care Kate a participat anul acesta.

În mare parte din 2024, prințesa s-a retras într-un con de umbră pentru a-și prioritiza sănătatea și viața, de altfel: „Ultimele nouă luni au fost incredibil de dificile pentru noi ca familie”, a recunoscut Kate în septembrie. „Viața, așa cum o știam, s-a schimbat într-o clipită și noi a trebuit să găsim un mod de-a naviga pe ape tulburi și-a parcurge un drum necunoscut”, a mărturisit Middleton în filmulețul neobișnuit de personal pe care l-a făcut public în toamnă.

„Simplul fapt că s-a întors la treabă, s-a apucat să trimită din nou e-mailuri, să participe la ședințe și să reia contactul cu lumea reală este atât de benefic pentru ea”, spune expertul regal Katie Nicholl în The Sun. „Cu Christmas Carole Concert, Catherine va încheia un an turbulent și dificil cu o notă de speranță și optimism, lucru care este extrem de important pentru ea”, a adăugat menționând că întreaga ei familie va lua parte la eveniment pentru a o sprijini, de la părinții Carole și Michael Middleton, la soțul William și cei trei copii ai lor, Prințul George (11), Prințesa Charlotte (9) și Prințul Louis (6), dar și membri apropiați ai familiei regale. 

 „Cred că lumea nu-și imaginează prin ce a trecut cu adevărat în spatele ușilor închise de la palat și pentru cât timp, pentru o perioadă mult mai îndelungată decât ne închipuim noi toți”, a precizat editorul regal de la Daily Mail, Rebecca English. „Catherine este o femeie incredibil de puternică, dar chiar a trecut prin iad!”, a conchis aceasta.

Citește materialul integral în noul număr al revistei OK!, aflat acum pe piață.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe