Kate Middleton, copiată de Prinţesa Mary a Danemarcei

18 mai 2016   Royals

E drept că soţia prinţului moştenitor din Danemarca, Frederik, în vârstă de 44 de ani, ar putea fi uşor confundată cu mult mai celebra Kate Middleton, din regatul britanic.

Însă atunci când Prinţesa Mary, născută în Australia, aproape că o copiază în stil vestimentar, dar şi în ceea ce priveşte coafura, pe soţia lui William, această confuzie pare a fi voită şi căutată.

În cea mai recentă poză, Mary apare plimbându-se cu bicicleta în jurul palatului Amalienborg din Copenhaga, alături de gemenii ei de cinci ani, Vincent şi Josephine.

Prinţesa Mary a Danemarcei

Numai că, văzând-o de la depărtare, ai spune că este vorba mai degrabă de Kate, căci bluza în dungi orizontale alb-negre şi blugii negri simpli sunt ceea ce ar purta Ducesa de Cambridge în mod obişnuit.

Kate, în 2014, cu aceeaşi combinaţie, pe albastru

Chiar şi rochia albastră midi purtată de Mary cu altă ocazie, prinsă cu o curea subţire în talie, pare a face parte din garderoba lui Kate, căci rochiile cu această linie sunt preferatele ducesei de 34 de ani.

Prinţesa Mary pe 15 mai

Kate, în noiembrie 2015

Să vedem şi alte situaţii în care Mary s-a îmbrăcat la fel ca ducesa!

Mary, în rochie-taior, făcută faimoasă de ducesa britanică

Kate Middleton, într-una din multele combinaţii de rochii-haină şi pantofi nude

Rochie subţire de vară şi platforme nude. Unde am mai văzut aşa ceva?

La Kate Middleton, desigur!

Ducesa este fan al platformelor de mulţi ani, aici în 2014

Foto: getty images, hepta

Mai multe