Kate Middleton, îndrăgostită iremediabil de... buline! Cea mai recentă apariție a Prințesei este una șic

27 iunie 2023   Royals

Ravisantă, classy, spectaculoasă... Doar câteva din adjectivele care o pot descrie pe spectaculoasa Prințesă de Wales, Kate Middleton.

Buline, buline și iarăși buline. Mici, mari, albe, negre, verzi sau bleumarin, Kate Middleton adoră acest tip de imprimeu, ușor de purtat și cu un aer regal.

În plină vară și nostalgică după ținutele sale de altădată, când garderoba era mai permisivă, mai colorată și mai fluidă, Prințesa de Wales a avut iarăși o apariție uimitoare marți, 27 iunie, în Southampton, Anglia, la deschiderea ”Hope Street”, o comunitate rezidențială dezvoltată de ”One Small Thing”, care managerizează o nouă abordare pentru sprijinirea femeilor în sistemul de justiție.

Și nu, Kate Middleton nu este o cheltuitoare, în nenumărate rânduri am văzut-o reciclând ținute. Este cazul și azi, când a îmbrăcat o rochie pe care a mai purtat-o în public o dată, mai exact la Wimbledon. Este o rochie Alessandra Rich, care costă cca 1335 lire sterline. Prințesa de Wales este o apariție splendidă, șic fără eforturi colosale, ci doar cu această rochie cu buline croită în stilul anilor 20. Cu lungimea regală recomandată, până la jumătatea gambelor, mâneci scurte și o fundă drăgălașă în zona decolteului.

Ca să întregească apariția estivală, Kate Middleton a optat pentru o geantă șic mică și albă și pantofi albi cu vârfuri negre, tot în stilul anilor 20. O apariție vintage, am putea spune. Așa s-a prezentat Prințesa Catherine la deschiderea acestui centru caritabil, menit să sprijine femeile. Kate Middleton este foarte pasionată de apărarea drepturilor copiilor, a femeilor și a categoriilor defavorizate, în special.

Un proiect măreț are și soțul său, Prințul William, care vrea să combată în câțiva ani fenomenul ce tinde să ia amploare, a persoanelor fără adăpost.

Hope Street va oferi cazare femeilor și, de asemenea, le va permite să rămână cu copiii lor într-un mediu prietenos, care măcar să le amintească de casă, precizează Daily Mail.

În timpul ieșirii de astăzi, Kate Middleton a fost condusă într-un tur al noului centru renovat de Lady Edwina Grosvenor, care este expert englez în criminologie și fondator al organizației caritabile One Small Thing.

Filantroapa este prietenă apropiată cu Kate Middleton, întrucât este căsătorită cu nașul Prințului George, Ducele de Westminster.

Foto: Getty

Mai multe