Kate Middleton însărcinată şi radioasă la un eveniment public

27 februarie 2018   Royals

Cu două luni înainte să dea naştere celui de-al treilea copil al ei şi-al Prinţului William, Kate arată mai bine ca niciodată. Iar în această dimineaţă, ducesa şi-a afişat din nou burta de gravidă cu ocazia unei vizite la Colegiul Regal al Obstetricienilor şi al Ginecologilor din Londra.

Ducesa de 36 de ani a fost numai zâmbet în ţinuta ei complet albastră, alcătuită dintr-o rochie mini, o haină cu model retro în aceeaşi nuanţă şi o pereche de pantofi clasici.

Machiajul şi coafura au fost cele mai reuşite elemente din ţinuta ducesei, care, trebuie să recunoaştem, de la o vreme nu excelează în ţinute reuşite.

Kate a accesorizat ţinuta ai monocromă cu un pandantiv în valoare de 8,400 lire sterline şi o pereche de cercei complementari.

Probabil că cei care pariază pe sexul noului bebeluş regal se aşteaptă ca această vestimentaţie albastră să fie un semn că ducesa aşteaptă un băiat. Trebuie să ne aducem aminte, însă, că soţia lui William a mai avut şi ieşiri publice în care a purtat haine în tentă de roz.

Cel mai probabil, vom afla acest amănunt în aprilie, după naştere.

Foto: Getty Images

Mai multe