Kate Middleton, mai inteligentă emoțional decât Meghan. Așa a reușit să cucerească inimile englezilor

6 septembrie 2023   Royals

Cele două cumnate regale vor fi supuse mereu comparațiilor, chiar dacă acestea au locuri diferite în cadrul palatului. Kate Middleton este Prințesă de Wales și viitoare regină, iar Meghan Markle o ducesă care a preferat să-și trăiască viața în afara casei regale, alături de Prințul Harry.

Mulți sunt de părere că prima este o achiziție mult mai bună pentru palat, grație calităților sale superioare celor ale americancei.

Sunt voci care consideră că Prințesa de Wales este „mult mai inteligentă emoțional” decât Markle. Într-un interviu pentru Daily Express US, scriitorul regal Tom Quinn a împărtășit convorbirile private pe care le-a avut cu cei din interiorul palatului, care oferă o perspectivă asupra temperamentelor diferite ale celor două cumnate.

„Oamenii cu care am vorbit spun că Kate este mult mai inteligentă emoțional decât Meghan”, afirmă acesta. 

În opinia lui Quinn, acest lucru reflectă faptul că Kate este o „conformistă” și nu o „rebelă” „Când a terminat facultatea, a acceptat să muncească pentru părinții ei. Ea nu vrea să fie o rebelă, ci doar să-și facă treaba. Nu cred că a avut vreo problemă cu regulile familiei regale, în timp ce Meghan le-a urât pentru că voia să-și impună propriile reguli. Ea este o rebelă, în timp ce Kate este o conformistă”.

Autorul regal susține că Prințesa de Wales și-a asumat foarte bine mantra Reginei Elisabeta de „a nu se plânge și a nu da explicații niciodată”. „A intrat în Familia Regală cu ochii larg deschiși și s-a gândit: Este un rol pe care trebuie să-l joc. Nu pot schimba regulile”.

Acest lucru a făcut-o populară pe soția lui William nu doar în rândul familiei prințului, care n-a fost sfidată de Kate în felul în care au făcut-o Diana și Meghan, ci și în rândul publicului, un sondaj recent arătând că Prințesa de Wales este cel mai plăcut membru al familiei regale, cu un procent covârșitor de 74 la sută din voturi.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe