"Kate Middleton poate fi nemiloasă şi crudă, visând la momentul în care va fi regină!"

28 mai 2020   Royals

Toată lumea o priveşte pe Ducesa de Cambridge ca pe o membră ireproşabilă a familiei regale.

Şi aşa şi este, căci apariţiile ei oficiale sunt fără cusur. Cei care cunosc şi culisele palatului regal susţin că soţia lui William are şi o parte mai neplăcută, aproape crudă şi nemiloasă, pe care a făcut-o deja cunoscută în sânul familiei regale.

O sursă regală citată de presa britanică susţine că, pe lâîngă această latură nemiloasă, Kate ştie cum să-şi ţină capul plecat, conştientă că într-o zi va fi regină. Lucru care îi face pe cei care o cunosc în particular să susţină că aceasta este impenetrabilă şi focusată pe marele premiu: tronul Marii Britanii.

Jurnalista Anna Pasternak a citat această sursă regală în articolul ei din revista Tatler: Am petrecut mult timp alături de Kate şi pot să spun că este impenetrabilă. Nu există nimic care să-i placă sau să-i displacă. Are un simţ crud al supravieţurii, la fel ca toţi cei din familia de Windsor. Acesta este motivul pentru care este ireproşabilă. Îşi ţine capul plecat, deoarece marele premiu de a deveni regină este excelent.

Această sursă continuă şi susţine că ducesa o copiază întru totul pe suverana de 94 de ani a Angliei, Regina Elisabeta.

Toate aceste informaţii au apărut într-un articol amplu publicat în prestigioasa revistă Tatler, ediţia iulie-august, cu denumirea Catherine The Great. 

Mai multe