Kate Middleton, Prințul William și cei trei copii ai lor au participat la repetiția pentru încoronare

4 mai 2023   Royals

Prințul și Prințesa de Wales au sosit, ieri, la Westminster Abbey cu cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, pentru o repetiție a ceremoniei de încoronare de sâmbătă.

Ei s-au alăturat Regelui Charles, Reginei Camilla și Prințesei Anne pentru a face repetiții legate de desfășurarea evenimentului istoric de sâmbătă.

Întreaga familie regală a părut relaxată, discutând cu membrii bisericii la ușa din fața catedralei, înainte de a intra înăuntru pentru repetiții.

Prințul George, în vârstă de nouă ani, a fost îmbrăcat într-un costum albastru, în timp ce Charlotte, care și-a sărbătorit pe 2 mai a opta aniversare, a purtat o rochie și un cardigan albastre. Regina Camilla a sosit într-o mașină cu doi dintre nepoții ei, băieții gemeni care vor avea roluri principale la ceremonia de încoronare a bunicii lor.

Repetiția de ieri a fost deosebit de importantă pentru Prințul George, căruia i s-a oferit un rol cheie în evenimentul de sâmbătă. Viitorul rege în vârstă de nouă ani va fi unul dintre paji și va merge în spatele bunicului său pentru a-i purta roba atunci când suveranul va intra și va ieși din Westminster Abbey.

Regele Charles și Prințul William au fost dornici ca tânărul prinț să aibă un rol important la încoronarea de sâmbătă, având în vedere rolul său de moștenitor.

În seara zilei de 2 mai, sute de soldați au ieșit pe străzile Londrei pentru o repetiție completă a procesiunilor Încoronării, care vor avea loc atât înainte, cât și după ceremonia de la Westminster Abbey.

Caleștile oficiale The Diamond Jubilee State Coach și Gold State Coach, care-i vor purta pe suveranii proaspăt încoronați, au defilat și ele pe traseul procesiunii, ca parte a pregătirilor pentru marele eveniment de pe 6 mai.

Sute de soldați din Armată, Marină și Forțele Aeriene, îmbrăcați în uniforme de ceremonie, au mărșăluit prin centrul Londrei, delectând mulțimile strânse să vadă repetiția a ceea ce va fi în weekend.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe