Kate Middleton şi cei doi copii, vacanţă în Franţa

27 iulie 2016   Royals

Ducesa de Cambridge şi cei doi copii ai săi, Prinţul George şi Prinţesa Charlotte, au aterizat, marţi dimineaţă, pe aeroportul Pau-Pyrenees, din Franţa. Cele trei capete regale vor sta aici o perioadă, în vacanţă, dar îşi vor vizita şi rudele.

Kate şi cei doi copii au zburat în Franţa

Kate, George şi Charlotte au zburat, marţi, la bordul unui avion privat, deţinut de Ducele de Westminster, prieten de familie şi totodată tatăl lui Hugh Grosvenor, unul dintre naşii de botez ai Prinţului George.

Potrivit publicaţiei locale ”La Republique des Pyrénées”, cei trei au fost aşteptaţi cu maşini blindate, care i-au condus ulterior spre regiunea ”Bearn and Gers”. Micuţii au fost însoţiţi şi de dădaca spaniolă Maria Teresa Turrion Borrallo, de care sunt foarte ataşaţi. Marele absent a fost Prinţul William, despre care bănuim că li se va alătura mai târziu.

Amintim că nu este prima dată când familia princiară britanică alege Franţa drept destinaţie de vacanţă. Şi-n martie, cei patru şi-au făcut apariţia în Alpii francezi, pentru a se bucura de zăpadă.

foto: getty Images

Mai multe