Kate Middleton și regula de aur în public: "Nu te uita la cameră! Tu nu ești o celebritate!"

27 ianuarie 2023   Royals

Când ești prințesă, toate aparițiile tale publice sunt documentate de camerele de vederi.

După aproape 12 ani în familia regală, Kate Middleton este un membru regal experimentat, modelându-se după cerințele și felul în care se purta matriarha familiei - regretata Regina Elisabeta a II-a.

Gyles Brandreth, autorul cărții Elizabeth: An Intimate Portrait, a subliniat un mod cheie prin care Kate Middleton calcă pe urmele răposatei Reginei Elisabeta. În cartea sa, Brandreth și-a amintit de o conversație pe care a avut-o cu Prințul Philip când Kate a pășit pentru prima dată pe scena regală. „Când Catherine Middleton a apărut ca o potențială mireasă pentru nepotul său, Prințul William, Ducele de Edinburgh s-a simțit, mi-a spus chiar el, ușurat că acesta și-a găsit o fată atât de liniștită”, a scris acesta.

„Dacă crezi că atenția asta este pentru tine personal, a avertizat-o el atunci pe Kate, o să ai necazuri. Atenția este pentru rolul tău, pentru ceea ce faci, ceea ce susții. Nu este pentru tine ca individ. Nu ești o celebritate. Tu reprezinți familia regală. Asta e tot. Nu te uita la cameră! Regina nu se uită niciodată la cameră. Nu. Uită-te la persoana cu care vorbești. Uită-te la ce ai venit să vezi”, continuă autorul să îl citeze pe răposatul Prinț Philip.

„Am fost de față la multe apariții publice ale Ducesei de Cambridge. Ea nu se uită niciodată la cameră. Ori de câte ori este intervievată, Catherine vorbește despre problema în sine, niciodată despre ea însăși”, continuă autorul cărții citate mai sus.

Iată o diferență ca de la cer la Pământ între cum se comportă Kate Middleton în aparițiile publice și cum o făcea Meghan Markle, surprinsă de multe ori căutând camera de filmat atunci când participa la un eveniment regal. 

La rândul ei, jurnalista Victoria Murphy a spus că se pot face o mulțime de paralele între personalitatea lui Kate Middleton și personalitatea defunctei regine.

„Niciuna dintre ele nu este personalitate extrovertită. Nu caută lumina reflectoarelor. Ambele mențin un anumit element de mister în viața lor publică”, susține aceasta.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe