Kate Middleton, strălucitoare la o ceremonie de comemorare
În weekend, Ducesa de Cambridge a fost iar în centrul atenţiei, în cadrul unei serii de evenimente de comemorare a celor care şi-au pierdut viaţa în conflictele armate. Se pare că a trecut cu brio peste etapa mai grea a sarcinii în care suferea de greţuri matinale şi care, de altfel, a împiedicat-o să mai apară o bună parte de timp după ce a anunţat că este însărcinată cu cel de-al treilea copil, în luna septembrie.
A purtat un outfit all black la ceremonia de comemorare.
Astfel, am avut ocazie să o vede pe ducesă la diverse evenimente în ultimele două săptămâni, momente în care şi-a etalat burta de gravidă care prinde contur, dar şi un nou look - o schimbare de coafură.
O nouă apariţie glamour a Ducesei de Cambridge.
Graviditatea o prinde de minune pe Kate care pare că emană fericire prin toţi porii. Sâmbătă şi duminică, ducesa li s-a alăturat Reginei şi celorlalţi membrii ai familiei la două evenimente de comemorare a eroilor căzuţi în conflictele armate. Să faci parte din Familia Regală înseamnă să îţi reprezinţi ţara atât în momentele bune, cât şi în cele mai rele. Aşa că soţia prinţului William a fost o prezenţă fermecătoare la ceremonia anuală de comemorare din Londra şi a vrut să-şi mascheze burta într-o ţinută sobră.
Kate, o prezenţă sumbră într-un costum în totalitate negru.
Sâmbătă seara, ducesa în vârstă de 35 de ani a purtat o rochie din mătase neagră de la unul dintre designerii săi favoriţi, Catherine Walker & Co, o ţinută accesorizată cu nasturi încrustaţi cu pietre Swarovski şi cu o broşă tradiţională cu maci, o marcă a acestui eveniment. Deşi însărcinată, Kate nu a renunţat la pantofii cu toc înalt. Iată că a doua zi, Ducesa de Cambridge a fost şi mai serioasă la ceremonia la care au participat Regina, Prinţul William, Prinţul Harry, Prinţul Charles şi Camilla, Ducesa de Cornwall.
Şi-a schimbat coafura şi a fost superbă la evenimentul de duminică.
Toţi le-au adus un omagiu celor care au dispărut de pe acest pământ, atât prin discurs, dar şi prin ţinuta în totalitate neagră. De data aceasta, Kate a fost şi mai fermecătoare într-o rochie neagră cu două rânduri de nasturi aurii, celebrul mac în piept, dar şi o pereche de cerceicu pietre. Bineînţeles, din această ţinută nu putea lipsi impresionanta pălărie neagră care i-a scos în evidenţă noua coafură, un bob scurt extrem de elegant.
Foto: Getty Images