Kate Middleton, surprinsă la gară printre navetişti. Ducesa a folosit transportul în comun pentru a ajunge la un eveniment regal!
Soţia Prinţului William a luat prin surprindere navetiştii britanici în ziua de 15 noiembrie, când a mers cu trenul ca restul celor aflaţi la gară, pentru a ajunge la un eveniment regal, în Norfolk.
Ducesa de 37 de ani şochează câteodată cu deciziile pe care le ia, însă într-un mod cât se poate de plăcut. Ea nu a apelat la elicopter sau alt mijloc de transport sofisticat şi scump, pentru a ajunge unde avea ea treabă, ci a mers cu trenul ca orice muritor de rând.
Nu mică le-a fost mirarea celor care au călătorit vineri cu trenul când au zărit-o pe Ducesa de Cambridge pe peronul din gară şi apoi printre navetiştii dintr-un tren absolut normal, nicidecum regal. Kate a mers, timp de trei ore, cu trenul Wherry Lines şi a coborât la staţia Norwich.
Faimoasa mama a trei copii şi viitoarea regină consoartă a Marii Britanii a fost însoţită de anturajul ei obişnuit în călătorie, însă niciunul dintre angajaţii ei nu a atras atenţia în mod special asupra clientului lor VIP şi nici nu a pretins condiţii speciale pentru membra familiei regale britanice.
Ducesa fără extravaganţe
Evenimentul la care Middleton a ajuns cu trenul a fost deschiderea azilului The Nook, din Norfolk, Marea Britanie. Ducesa de Cambridge a postat online imagini de la eveniment în după-amiaza zilei de vineri, după ce s-a întâlnit cu persoanele responsabile cu deschiderea ospiciului, dar şi cu câţiva copii bucuroşi peste măsură de vizita regală.
Pe lângă faptul că Ducesa a ales transportul în comun pentru asemenea ieşire în public, ea a optat şi pentru o ţinută pe care a mai purtat-o şi cu alte ocazii. Kate a reciclat costumul magenta, marca Oscar de la Renta, pentru a treia oară. Membra familiei regale britanice a purtat costumul în ianuarie 2017, la Royal Opera House, şi apoi, tot în 2017, la conferinţa UK Guild of Health Writers. Ei, cât de cu picioarele pe pământ este Kate Middleton?