Kate, schimbată radical de când l-a întâlnit pe William. Fratele ei spune că e de nerecunoscut!
Fratele viitoarei regine britanice, James Middleton, ne oferă o perspectivă subiectivă asupra relației dintre Kate și William, care se pare că a transformat-o complet pe Prințesa de Wales.
James Middleton își va publica săptămâna viitoare autobiografia Meet Ella: The Dog Who Saved My Life, iar, între timp, oferă mici frânturi din cuprins presei interesate de viața surorii lui, Kate Middleton. Astfel, acesta ne prezinstă o latură pe care nu o cunoașteam despre prințesă, inclusiv felul în care s-a schimbat viața și personalitatea lui Kate de când l-a cunoscut pe tatăl copiilor ei.
Reflectând la transformarea lui Kate Middleton în membrul mascant al familiei regale care este în ziua de azi, James și-a amintit un moment înduioșător petrecut la scurt timp după ce s-a anunțat logodna surorii sale cu viitorul rege britanic, în 2010.
„Familia noastră a aflat despre logodnă cu o zi sau două înainte de-a fi anunțată oficial în noiembrie 2010”, a declarat James în cartea sa, iar Daily Mail a publicat exact acest extras al volumului. „Catherine, Pippa și cu mine ieșiserăm la o plimbare cu Ella și Tilly, la pub-ul local din satul de lângă Bucklebury. Stăteam într-un colț și discutam între noi…”, a continuat acesta.
„Pippa și cu mine voiam să ne exprimăm încântarea în mod vizibil în privința logodnei, dar a trebuit să ne temperăm bucuria pentru ca nimeni să nu-și dea seama că ceva important se întâmpla. Ne-am promis doar unul altuia să ne sprijinim reciproc în continuare și să avem grijă unii de alții. Și asta indiferent de cât de copleșitoare avea să devină situația…”, a dezvăluit James Middleton în cartea sa.
Autorul volumului care va vedea lumina tiparului în doar câteva zile a ținut să aducă în discuție și modul în care Prințul William a transformat-o pe Kate Middleton. „William se afla în viața noastră de atâta timp și țineam toți la el. E ca un frate pentru noi și el cu Catherine se potriveasc atât de bine, sunt perechea perfectă”, a precizat James.
„Mă gândeam cât de norocos e William să se însoare cu sora mea cea mare, care e atât de pricepută în toate și cu picioarele pe pământ, și știam cu certitudine că ei doi se iubeau”, a precizat în Meet Ella.
„E atât de frumos să vezi cum a transformat-o el și i-a dat încredere în sine. Ea, pur și simplu, a înflorit de când l-a întâlnit pe William! Știam că o să aibă grijă de ea și face asta atât de bine și-n ziua de azi”, a conchis James Middleton despre Kate și William.
foto - GettyImages