Kate și William, copleșiți de mesajele de susținere după anunțul Prințesei de Wales că are cancer
O lume întreagă aștepta un semn de la ea. Frumoasa Kate Middleton, a cărei absență a fost greu tolerată în spațiul public de fanii regali, dar și de cei non-regali, a rupt tăcerea vineri și a întristat cu vestea ei neașteptată.
Cât de multe se explică acum! Pentru Prințesă, dar și pentru Prințul William, ultimele luni au fost un calvar, întrucât Kate a primit un diagnostic nedorit: cancer. Așa cum ea însăși a precizat în discursul pe care singură l-a scris și anunțat vineri, inițial nu fusese diagnosticată cu cancer. Mai mult ca sigur, după operație țesutul excizat a fost analizat prin biopsie, lucru care a dus la concluzia șocantă. Nu se cunoaște public tipul acestui cancer, însă Prințesa a promis ”că se face bine”.
Valuri de iubire au pornit către viitori regi britanici, după anunțul făcut vineri seară de Prințesă. Iar acestea au fost apreciate la Palat.
''Prinţul şi prinţesa sunt ambii extrem de impresionaţi de mesajele binevoitoare din partea oamenilor din Regatul Unit, Commonwealth şi din lumea întreagă drept răspuns la mesajul Alteţii Sale Regale'', a spus purtătorul de cuvânt al Palatului Kensington într-un comunicat.
''Sunt extrem de impresionaţi de căldura şi susţinerea publicului şi sunt recunoscători pentru înţelegerea cu care a fost primită dorinţa lor privind confidenţialitatea în această perioadă.''
Anunţul făcut vineri de Kate a dominat sâmbătă primele pagini ale publicaţiilor britanice, mesajele de susţinere fiind amestecate cu critici la adresa celor care au speculat pe tema sănătăţii ei în ultimele săptămâni.
Vineri au curs mesaje de susţinere pentru Kate Middleton inclusiv din partea Regelui Charles, și el diagnosticat cu cancer, a Prinţului Harry, a prim-ministrului Rishi Sunak, a arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby, precum şi a preşedintelui SUA, Joe Biden.
Kate Middleon a spus vineri că urmează chimioterapie preventivă după ce analizele efectuate în urma deja celebrei intervenţii chirurgicale majore în zona abdominală suferită în ianuarie au indicat prezenţa cancerului.
Prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, soţia moştenitorului tronului britanic, Prinţul William, a spus că descoperirea cancerului a reprezentat ''un şoc enorm''. Vestea este o nouă lovitură pentru familia regală britanică după ce regele Charles a anunţat că urmează de asemenea tratament pentru cancer. Potrivit lui Kate, și-au luat timp pentru a explica pe îndelete copiilor ce înseamnă diagnosticul ei și cum are de gând să se facă bine.
Foto: Getty Images & Profimedia