Kate surprinde iar cu talentul său de fotograf. Ducesa a făcut portretul unor supravieţuitori de la Auschwitz, de Ziua Holocaustului

27 ianuarie 2020   Royals

Kate Middleton demonstrează lumii întregi că poate face fotografii reuşite nu numai copiilor ei, ci şi altor personaje pe care de-abia le-a întâlnit. Povestea subiecţilor ei este extrem de emoţionantă, de această data, iar acest lucru transpare chiar din imaginile realizate de ducesă.

Pentru a marca 75 de ani de la eliberarea de la Auschwitz, Kate Middleton a realizat un set de fotografii cu câţiva dintre supravieţuitorii lagărului nazist de concentrare. Astfel, domnul Steven Frank (84) şi doamna Yvonne Bernstein (82), care s-au stabilit amândoi în Marea Britanie după război, au fost fotografiaţi de Ducesă, iar portretele acestora de familie vor fi etalate într-o expoziţie de amploare, care va avea loc anul acesta.

Fotografiile realizate de Kate

“În ciuda traumei incredibile de la începutul vieţii lor, aceştia sunt unii dintre cei mai plini de viaţă oameni pe care am avut privilegiul să-i întâlnesc vreodată”, a vorbit Kate despre subiecţii ei.

Ca preşedinte al Societăţii Fotografice Regale, ea a ţinut să adreseze, în mod public, câteva cuvinte despre persoanele fotografiate de ea: “Ei privesc întreaga lor experienţă cu mare tristeţe, dar şi cu deosebită recunoştinţă, având în vedere că s-au numărat printre cei câţiva norocoşi care au reuşit să supravieţuiască. Nu voi uita niciodată povestea lor.”

Middleton a avut dintotdeauna o pasiune pentru fotografie şi şi-a realizat teza preuniversitară despre epoca fotografiei, punând accentul mai ales pe realizarea portretelor de copii.

Portretele realizate de ea cu ocazia Zilei Memoriale a Holocaustului aduc aminte de stilul abordat de pictoriţa olandeză Johannes Vermeer, în secolul XVII-lea, pe care Kate l-a descoperit într-o vizită în Haga, în 2016.   

Mai multe