La Invictus, Meghan a făcut paradă cu ținutele sale, sfidând iar regulile de la Palat

17 septembrie 2023   Royals

Soția Prințului Harry a ieșit în evidență cu ținutele sale de la Jocurile Invictus, menite s-o transforme în star hollywoodian, mai degrabă decât în ducesă.

Probabil că Meghan Markle aștepta de mult timp momentul acesta, în care toate reflectoarele vor fi din nou pe ea, pe pământ european. Energia cu care a aterizat din avionul care a adus-o de peste Ocean a rămas la cote maxime până în ultima zi a Jocurilor Invictus. Și asta pentru că nu există oboseală atunci când știi că orice mișcare a ta e văzută și studiată de milioane de oameni și mai ales atunci când vrei ca aparițiile tale să fie niște declarații în forță de independență și de putere.

Iar Meghan, după ce a „clocotit” atâtea luni în Statele Unite pe lângă Prințul Harry, neavând o replică suficient de puternică pentru „vizualurile” arătate de cumnata și rivala ei, Kate Middleton, acum a punctat la capitolul imagine, servindu-ne ținute și atitudini demne de studiat și comentat. 

După ce și-a făcut intrarea în aplauzele frenetice ale spectatorilor acestor jocuri sportive nișate, Invictus Games, între militarii veterani, Meghan a etalat o garderobă „new-yorkeză”, tipică celei pe care a vrut s-o impună și la Palat - aici, fără restricții, însă!

Garderoba Ducesei de Sussex a numărat, în doar șase zile, outfituri atât de la Zara, Banana Republic, J Crew, Ralph Lauren și Toteme, dar și piese vestimentare de la Givenchy, Chanel și Hermes.

Jeanși skinny și pantaloni scurți? De ce nu? Meghan este o femeie modernă și cu un corp frumos, chiar și după două nașteri și, în definitiv, și Prințesa Diana a purtat pantaloni scurți, nu?

Totodată, ea a afișat ținute mai tonice, dar păstrându-se în zona clasei de mijloc, fără cumpărături extravagante. De departe, cel mai scump detaliu al garderobei etalate în Merkur Spiel-Arena din Dusseldorf, Germania, a fost ceasul Cartier somptuos de 22.000 de dolari, care a aparținut cândva răposatei sale soacre, Prințesa Diana. Meghan a purtat, de asemenea, un inel Lorraine Schwartz de 62.000 de dolari la degetul mic, prevăzut cu "diamante dăruite din Orientul Mijlociu".

Fanii ei s-au adunat pe rețelele de socializare pentru a lăuda varietatea ținutelor pe care le-a afișat la evenimentul sportiv de șase zile din această săptămână.

Pentru ceremonia de închidere a Jocurilor Invictus, soția Prințului Harry a păstrat un look simplu, dar plin de farmec, lăsând ca rochia Cult Gaia Raylene' Gown în nuanța de verde „algă", să vorbească pentru ea. Ținuta, al cărei preț este de 830 de lire sterline, este realizată dintr-o dantelă olandeză (spartă) cu model floral, fără umeri și cu dublură doar până la nivelul pulpelor, deci o ținută care sfidează orice reguli de Palat. Cu alte cuvinte, dacă ar mai fi fost membru activ al Firmei, Meghan nu ar fi putut s-o poarte!

Așa, ea a purtat cu mândrie o rochie care i-a complimentat silueta și pe care a accesorizat-o cu pantofi stiletto nude de 1.165 £ și o pereche de cercei aurii de 595 £.

Iar Prințul Harry, care a ales un costum bleumarin cu cămașă neagră descheiată la gât, părea să pășească pe covorul roșu de la Hollywood, nu în sala de sport de la Invictus. Cert e că, împreună, par invincibili!

FOTO: Profimedia

Mai multe