La mulţi ani, George! Fotografii noi cu viitorul rege al Angliei, la vârsta de şapte ani

22 iulie 2020   Royals

Astăzi, primul născut al Ducilor de Cambridge împlineşte şapte ani.

Şapte ani de când o lume întreagă aştepta cu sufletul la gură să vină pe lume moştenitorul Prinţului William şi-al lui Kate Middleton şi viitorul rege al Angliei.

Un băieţel care, până una-alta, se bucură de copilăria lui privilegiată şi de timpul petrecut cu fraţii lui mai mici, Charlotte, de cinci ani, şi Louis, de doi. 

Palatul Kensington a făcut publice două fotografii noi şi aniversare cu Prinţul George, acesta fiind pozat de mama lui în curtea reşedinţei regale Anmer Hall din Norfolk, acolo unde şi-au petrecut ducii şi copiii lor carantina şi unde continuă să locuiască şi acum.

Spre deosebire de fraţii lui care şi-au sărbătorit zilele de naştere în primăvară, George va avea parte de o petrecere în această casă de la ţară, autorităţile relaxând normele în această privinţă, a evenimentelor de familie.

Altfel, din aceste fotografii noi, vedem că George este un băieţel foarte simpatic şi zâmbăreţ şi că seamănă, în egală măsură, cu mama şi cu tatăl lui.

Mai multe