La mulţi ani, Prinţesa Victoria! Cine cum s-a îmbrăcat de ziua acesteia
Culori de vară, pălării fancy, copii blonzi şi drăgălaşi, atmosferă veselă. Cam aşa se poate rezuma, în câteva cuvinte, tabloul de familie de la aniversarea publică a Prinţesei Moştenitoare Victoria a Suediei, cu ocazia împlinirii a 40 de ani.
Victoria, alături de soţul Daniel şi cei doi copii ai lor
Supuşii regali s-au adunat la Palatul Regal din Stockholm pentru a-i face urări de bine prinţesei, de ziua ei, în timp ce membrii familiei regale suedeze s-au adunat împreună cu moştenitorii lor la palat, de unde urmează să plece, spre sfârşitul festivităţilor, în trăsuri folosite pentru ceremonii.
Prinţesa Victoria a fost însoţită de familia ei, şi anume soţul Daniel şi cei doi copii ai lor, Prinţesa Estelle şi Prinţul Oscar.
Tot în formulă completă au venit şi Prinţul Carl Philip şi soţia lui, Prinţesa Sofia, însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului. Cei doi au deja un băieţel de un an, Alexander.
Prinţesa Madeleine a fost şi ea foarte elegantă, fiind însoţită de copiii Leonore şi Nicolas şi de soţul Chris O'Neill.
Vezi mai multe fotografii în galeria de mai jos!
Foto: Getty Images