La scurt timp de la nuntă, Prințesa Rajwa Al-Saif este într-o mare de lacrimi

19 februarie 2024   Royals

La opt luni de la fastuoasa nuntă cu Prințul Hussein al Iordaniei, frumoasa saudită e nevoită să se retragă o vreme din viața publică.

Rajwa Al-Saif este o prințesă îndurerată. La mai puțin de un an de la fabuloasa ei ceremonie de nuntă, la care au luat parte multe dintre capetele încoronate ale lumii, viitoarea regină a Iordaniei este într-o mare de lacrimi.

Soția Prințului moștenitor Hussein al Iordaniei tocmai și-a pierdut tatăl. Khaled bin Musaed bin Saif bin Abdulaziz Al-Saif, un bogat om de afaceri saudit, a murit duminică, 18 februarie, la vârsta de 71 de ani, potrivit presei arabe. În timpul vieții sale, afaceristul saudit a fost președinte și director general al grupului El Saif, un conglomerat activ în diverse sectoare, inclusiv în construcții. Compania a fost implicată într-o serie de proiecte de profil înalt, printre care emblematicul Kingdom Tower din Riad, Arabia Saudită, și Silhouette Tower din Qatar.

Curtea Regală a anunțat că Regele Abdullah al II-lea a decretat o perioadă de doliu național de trei zile începând de duminică. Iar Prințul Hussein și-a exprimat „profunda tristețe" în legătură cu moartea „iubitului său socru": „Cu profundă tristețe deplângem moartea tatălui soției mele, socrul meu iubit, Abba Faisal. Ne vom aminti mereu de bunătatea, generozitatea și integritatea lui. Nu putem decât să ne supunem judecății și destinului lui Dumnezeu. Fie ca Allah să aibă milă de el și să-l primească în paradisul său mare și să ne dea răbdare și putere".

Cu siguranță, va urma o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional pentru Prințesa Rajwa Al-Saif. Arhitecta în vârstă de 29 de ani, care este al patrulea și ultimul copil al uneia dintre cele mai bogate și mai influente familii din țara sa, va avea sprijinul noii sale familii și, în special, cel al soacrei sale, Regina Rania a Iordaniei, care a ajuns s-o îndrăgească ca pe propria-i fiică.

În toamna anului trecut, vorbind la „Today Show” în timpul unei călătorii la New York, Regina Rania a spus ce sfaturi i-a dat Prințesei Rajwa al Saif atunci când s-a alăturat familiei. „Primul lucru pe care i l-am spus a fost: «Nu există o rată de aprobare de 100%. Întotdeauna vor exista oameni care vor fi împotriva ta»", a declarat ea la postul american. Ea a continuat spunând că a sfătuit-o „să încerce să nu citească comentariile de pe rețelele de socializare", pentru a nu fi afectată de ele și copleșită de îndoieli. Cuvinte înțelepte, care sugerează că binevoitoarea soție a lui Abdallah al II-lea va reuși din nou să găsească cuvintele potrivite pentru a o consola...

FOTO: Casa Regală iordaniană, Getty Images, Profimedia

Mai multe