Lecţie de eleganţă din partea Reginei Rania a Iordaniei! A strălucit la un eveniment recent!
Spre deosebire de celelalte capete încoronate, Reginei Rania îi place să experimenteze în materie de ţinutele purtate. Nu se mulţumeşte cu brandurile sau casele de modă internaţionale, ci îşi condimentează garderoba cu obiecte vestimentare realizate de designerii locali. Astfel, toate ţinutele sale au un strop de unicitate şi eleganţă!
Regina Rania, la un eveniment recent
Ieri, Regina Rania a dat o adevărată lecţie de eleganţă odată cu apariţia ei în public! Aceasta a participat la un eveniment organizat de către Royal Health Awareness Society, ca parte din Healthy Schools National Accreditation Program, şi a avut grijă ca ţinuta ei să fie ireproşabilă.
A purtat cu această ocazie o pereche de pantaloni palazzo, albi, o cămaşă din satin, neagră, care prezenta un guler lung, extrem de elegant, şi o pereche de pantofi cu tocul pătrat, la care a avut grijă să asorteze o curea de aceeaşi nuanţă. Destul de cool pentru o regină, nu?
foto: Facebook