Legături "criminale"! Povestea prieteniei dintre Sarah Ferguson și fosta ei damă de companie, condamnată pentru uciderea iubitului
Nimic nu pare să fie normal în existența fostei Ducese de York, prinsă azi în scandalul Dosarelor Epstein.
Un nou serial britanic, numit „The Lady”, pune în scenă povestea adevărată a prieteniei dintre Sarah Ferguson și fosta ei damă de companie, Jane Andrews, care a fost condamnată ulterior pentru uciderea iubitului ei, Tom Cressman, în 2001.
Allan Starkie, un fost prieten și confident al fostei Ducese de York, descrie în exclusivitate pentru Page Six legătura acesteia cu Andrews - care a lucrat pentru Fergie între 1988 și 1997 - ca fiind „o relație de șef-servitor”.
Autorul cărții „A Date With Death” declară că Andrews a fost „foarte blândă și respectuoasă față de ducesă” când a întâlnit-o prima dată. Însă, pe măsură ce timpul a trecut, el susține că Andrews „a început să se insinueze tot mai mult în viața lui Fergie”.
Potrivit lui Starkie, în 1994, Ferguson „a numit-o director financiar adjunct, ceea ce a fost uimitor. Adică Jane nu avea nicio experiență în acest sens. În acel moment, ea a căpătat un fel de avantaj în rândul membrilor personalului și chiar o prietenie aproape personală cu Ferguson”.
Starkie, a cărei prietenie de cinci ani cu Ferguson se presupune că s-a rupt din cauza unei dispute comerciale din 1996, dezvăluie că fosta ducesă „avea multe personalități. Obișnuiam să o numesc cameleonul și îi plăcea asta. Putea fi foarte strictă și să-și mustre servitorii dacă nu o tratau cum trebuie. De asemenea, putea fi excesiv de prietenoasă”.
Divorțul le-a apropiat
Deși cariera lui Jane Andrews devenise înfloritoare, viața ei personală începuse să aibă de suferit. Andrews era căsătorită cu directorul executiv IBM, Christopher Dunn-Butler, din 1990, dar cei doi au început să aibă probleme din cauza a ceea ce ea a declarat ulterior că au fost „câteva aventuri” în afara căsniciei. Andrews și Dunn-Butler au divorțat în 1995, iar separarea i-a consolidat prietenia cu Ferguson, care se confrunta și ea cu divorțul din 1996 de fostul prinț Andrew.
Starkie obișnuia să lucreze în acea vreme cu fosta ducesă la mai multe proiecte de afaceri și așa a cunoscut-o și el pe dama ei de companie. În plus, autorul cărții citate mai dus susține că, la un moment dat, Jane Andrews „s-a îndrăgostit teribil” de el și el fost încurajat de Ferguson să îi răspundă.
Asistenta lui Fergie a continuat să lucreze ca mâna dreaptă a ducesei, dar a fost în cele din urmă concediată, în 1997, lucru care a aruncat-o într-o adevărată depresie - deoarece mișcarea a luat-o cu totul prin surprindere. Cam în aceeași perioadă în care Andrews și-a pierdut locul de muncă, i-a fost prezentată finanțatorului Tom Cressman. Au dezvoltat rapid sentimente unul pentru celălalt, iar ea spera la o cerere în căsătorie.
Cu toate acestea, relația lor a devenit mai degrabă turbulentă, iar fosta asistentă a lui Fergie a susținut ulterior că el a devenit abuziv verbal, sexual și fizic.
Filmul crimei
Pe 17 septembrie 2000, cuplul se întorsese dintr-o călătorie pe Riviera Franceză și se presupune că a izbucnit o ceartă aprinsă pe tema viitorului lor. Atunci, Cressman a sunat la poliție și i-a rugat să vină, pentru că, altfel, „cineva va fi rănit”, potrivit The Guardian.
Andrews a susținut că ultimul lucru pe care și-l amintea era că dormea când iubitul ei a început să o lovească și a amenințat că o va omorî. A sărit din pat, a luat o bâtă de cricket și un cuțit și l-a lovit cu bâta înainte de a-l înjunghia. Ulterior, femeia a fugit de la locul crimei, dar a fost găsită câteva zile mai târziu, după ce a suferit o supradoză.
Andrews a fost apoi arestată și acuzată de uciderea lui Cressman. În timpul procesului ei din primăvara anului 2001, procurorii au susținut că Andrews era o femeie frustrată că iubitul ei nu voia să se căsătorească cu ea. A fost găsită vinovată și condamnată la închisoare pe viață.
Ea a făcut apel la sentința împotriva ei de mai multe ori și a fost în cele din urmă eliberată în 2019 pe cauțiune.
Foto: Profimedia, Getty Images