Locul în care te poți întâlni cu Margareta a României. Fiica Regelui Mihai a fugit de caniculă în această reședință de poveste

2 iulie 2025   Royals

În lunile de foc ale verii, Margareta a României și Principele Radu aleg să se retragă într-un loc mai umbros de pe domeniile familie regale. 

Este vorba despre Domeniul regal de la Săvârșin, situat în satul cu același nume din județul Arad, și care poate fi vizitat de curioși și în luna iulie.

Conform unui anunț postat pe pagina de Facebook a Familiei Regale române, admiratorii regali pot vizita Domeniul regal de la Săvârșin conform unui program special. Așadar, Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai și Magazinul de Suveniruri pot fi vizitate în fiecare săptămână, sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 18.00. Parcul Regal, un loc cât se poate de spectaculos, cu alei elegante, copaci umbroși, iazuri răcoroase și tufișuri cu trandafiri superbi, poate fi vizitat sâmbăta și duminica, în grup și în prezența unui ghid.

Este de înțeles de ce alege Custodele Coroanei Române să-și petreacă zilele fierbinți de vară în acest loc care, pentru Coroana română, e echivalentul Domeniului Sandringham al englezilor.

"Trăiesc sentimentul prezenței Reginei Elena"

Domeniul regal de la Săvârșin este locul de suflet al Margaretei a României: "Primul lucru care îmi vine în minte când vorbesc despre Săvârșin este armonia castelului și a parcului. Proporții frumoase, culori extraordinare, o lumină caldă și plină, spațiu și tihnă. Armonia a fost completată, fără îndoială, de mâna bunicii mele, Regina-Mamă Elena, care a transformat edificiul într-un cămin plăcut, cald și elegant. Castelul de la Săvârşin este locul cel mai apropiat sufletului meu pentru că, de fiecare dată, trăiesc sentimentul prezenței Reginei Elena, care l-a amenajat, l-a îngrijit și l-a iubit atât de mult", spune Margareta despre locul în care-și petrece și o parte din vacanța de vară.

Conacul deținut de familia regală română a fost construit între anii 1650-1680, a aparținut prima dată familiei nobiliare Forray și a fost refăcut la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic. Castelul este prevăzut cu etaj și balcon și înconjurat de un parc cu lac și debarcader. Regele Mihai I a cumpărat proprietatea la 26 martie 1943: coincidența face ca 26 martie să fie și ziua de naștere a primei născute a regelui, Majestatea Sa Margareta, în anul 1949.

Foto: Facebook, arhiva personală

Mai multe