Lui Andrew i se pregătesc din nou cătușele? Coșmarul e abia la început pentru prințul cu apucături sexuale deviante

Se va agrava în curând situația fostului prinț Andrew? Deja anchetat pentru „abuz în serviciu”, fratele Regelui Charles ar putea fi acuzat și de noi acuzații de agresiune sexuală și chiar arestat, în urma unui apel la martori lansat de autorități.

Coșmarul lui Andrew Mountbatten‑Windsor este departe de a se fi încheiat. Dimpotrivă, pare abia la început! Potrivit unui articol publicat de „Paris Match”, autoritățile britanice au extins ancheta care îl vizează pe fostul Duce de York, incluzând acum și suspiciuni de agresiuni sexuale. Este pentru prima dată când, în mod oficial, poliția britanică cere martori care ar putea confirma sau infirma comportamentele deviante despre care presa internațională scrie de ani întregi.

Totul vine pe fondul unei prăbușiri publice fără precedent. În toamna trecută, Andrew părea deja complet decăzut: pierduse toate titlurile regale, fusese exclus din viața publică și devenise, practic, un paria al monarhiei. Publicarea memoriilor principalei sale acuzatoare în cazul Epstein a reaprins scandalul, iar Regele Charles al III‑lea a fost nevoit să rupă definitiv legăturile oficiale cu fratele său. Dar, după cum notează „Paris Match”, „focul regal” nu a fost decât preludiul.

Pe 19 februarie 2026, chiar în ajunul împlinirii a 66 de ani, Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat la Sandringham. Acuzația: „abateri grave în exercitarea funcțiilor oficiale”, mai pe scurt, abuz în serviciu. Documentele Ministerului Justiției sugerează că, în perioada în care era trimis special pentru comerț și investiții, Andrew ar fi transmis informații confidențiale prietenului său apropiat, Jeffrey Epstein. După 12 ore de interogatoriu, a fost eliberat, dar ancheta a continuat.

Acum, însă, lucrurile se complică dramatic. Extinderea investigației către posibile agresiuni sexuale indică faptul că autoritățile au primit noi informații sau noi plângeri. Apelul la martori lansat public este un semnal clar: poliția caută confirmări, nu zvonuri. Iar dacă acestea vor apărea, fratele Regelui Charles riscă o nouă arestare, una cu consecințe incomparabil mai grave.

În tot acest timp, Palatul Buckingham tace. Niciun comunicat, nicio încercare de a salva aparențele. Andrew nu mai este „prințul problemă”, ci fostul prinț, un bărbat pe care instituția l‑a abandonat pentru a‑și salva propria imagine. Iar pentru el, coșmarul abia începe: un trecut scandalos, plin de prietenii toxice și comportamente sexuale discutabile, care se întoarce acum împotriva lui cu o forță pe care nici măcar Casa Windsor nu o mai poate controla.

FOTO: Profimedia, Getty Images, captură video

Mai multe pentru tine...