Lupta neștiută cu cancerul a Reginei Elisabeta: a fost operată în secret de două ori, pentru forme grave

7 februarie 2024   Royals

Fără doar și poate, Charles este cel mai transparent rege pe care l-a văzut Marea Britanie, după acea adevărată Omerta impusă de mama sa legat de problemele personale ale membrilor familiei regale.

Nu te plânge și nu explica a fost motto-ul care i-a guvernat viața regretatei Regine Elisabeta, însă urmașul ei pare clădit din alt aluat. Cel puțin atunci când vine vorba despre starea lui de sănătate, pe care monarhul de 75 de ani simte nevoia să o facă cunoscută supușilor săi, chiar cu riscul de a provoca îngrijorări și speculații de tot felul, așa cum s-a întâmplat luni, când Palatul a anunțat că Charles are cancer.

Cancerul a fost depistat în timpul intervenției pentru prostata mărită a regelui din urmă cu câteva săptămâni - o problemă asupra căreia Charles a fost neobișnuit de deschis. După ce a promis că va moderniza monarhia, această deschidere pare o dovadă a angajamentului său: o transparență într-o chestiune sensibilă de care niciun alt personaj regal anterior nu se apropiase.

În cei 1.200 de ani de monarhie britanică, nu se prea obișnuia să se vorbească despre starea de sănătate a suveranului. Un obicei păstrat chiar și-n timpul domniei mamei lui Charles, care a suferit în tăcere atunci când a fost lovită de cancer. De trei ori chiar...

O biografie publicată în anul 2022 a susținut că Regina Elisabeta a II-a s-a luptat cel mai recent cu mielomul, o formă de cancer al sângelui, în lunile care au precedat moartea ei - un diagnostic care, dacă este adevărat, nu a fost făcut public.

O altă biografie, publicată în 2009, a dezvăluit că regina a mai fost tratată pentru cancer de alte două ori: i s-a îndepărtat o tumoare de la colon când avea 66 de ani (descrisă oficial ca operație abdominală pentru a îndepărta o obstrucție parțială) și, în 1984, a suferit o intervenție chirurgicală pentru cancer la sân (atunci, s-a declarat că Elisabeta se află în spital pentru „teste”).

Tăcerea reginei a fost un comportament învățat de la tatăl ei. Regelui George al VI-lea i s-a îndepărtat plămânul în 1951, într-o procedură menită să corecteze „anomaliile structurale”, potrivit oficialilor- de fapt, a fost vorba de un carcinom.

El a murit brusc, cinci luni mai târziu, din cauza trombozei coronariene, dar s-a speculat că de vină ar fi fost complicațiile răspândirii cancerului său.

Spre deosebire de predecesorii săi, Charles pare să trateze lucrurile diferit, chiar dacă asta va însemna semănarea incertitudinii la nivelul domniei sale. Din punctul lui de vedere, oamenii au dreptul să știe...

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe