Majestatea Sa Margareta, în vizită la Regele Felipe al Spaniei

29 mai 2018   Royals

Aflat zilele acestea la Madrid, cuplul regal român a fost primit la Palatul Zarzuela.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se află în Spania de câteva zile, bifând până acum prezenţe la Târgul de Carte Madrid 2018, găzduit în Parcul Retiro, la sediu Crucii Roşii spaniole şi la sediul Comitetului Olimpic din Madrid.

Cum era de aşteptat, cei doi şi-au vizitat şi rudele cu sânge albastru, fiind primiţi ieri la Palatul Zarzuela din Madrid de Majestăţile Lor Regele Felipe al VI-lea şi de Regina Letizia ai Spaniei.

Suveranii spanioli au oferit un prânz cuplului regal român, cu ocazia vizitei Custodelui Coroanei şi a Principelui Consort în Regatul Spaniei. La prânz au luat parte Majestăţile Lor Regele Juan Carlos I şi Regina Sofia.

Familia regală a Spaniei este una dintre cele mai apropiate de Casa Regală a României, datorită legăturii de sânge dintre Regele Mihai şi Regina Sofia. Aceasta s-a născut în Grecia, la Atena, fiind fiica regelui Paul, fratele Reginei Elena a României, mama lui Mihai. Prin urmare, este verişoara primară a Regelui Mihai.

Regina Sofia este cu 17 ani mai tânără decât Regele Mihai şi i-a fost alături acestuia în toate momentele importante ale vieţii, printre care şi nunta sa cu Regina Ana. De altfel, Sofia îl numea pe Regele Mihai ”verişorul meu preferat”.

Iată şi filmul vizitei de la Madrid (vezi galeria foto).

Mai multe